Ladislau Boloni a declarat, joi, că Edward Iordănescu este la începutul carierei, spre deosebire de el, care a lucrat 25 de ani în fotbalul occidental.
„Fără să jignesc pe nimeni, Edi Iordănescu nu este Boloni. Boloni a lucrat 25 de ani în fotbalul occidental. Boloni nu s-a uitat la fotbalul occidental la tv. Boloni a fost în vestiar, a simţit transpiraţia, cum se ajunge la meciurile astea. Edi e la începutul carierei şi îi doresc mult succes", a explicat Ladislau Boloni la Fotbal Club, potrivit digisport.ro.
Boloni, care a discutat cu FRF pentru postul de selecţioner, a precizat că nu i s-a părut normal să i se traseze şi un obiectiv intermediar. Este vorba despre locul 1 în grupa din Liga Naţiunilor, înainte de cel al calificării la Euro.
„Eu nu aveam voie să dau greş. În fotbal, e posibil orice. Să nu mă înveţe absolut nimeni ce trebuie şi ce nu. Aş vrea să mai precizez că, fiind în grupa a doua valorică, poţi avea doi adversari foarte dificili. Să nu îmi spună nimeni nimic, că dacă eşti pe locul patru, va fi uşor şi dacă eşti pe locul 1, nu vor fi probleme", a adăugat el.
După noi negocieri, Ladislau Boloni acceptase oferta, dar apoi a explicat de ce s-a răzgândit.
„E pentru prima dată în viaţa mea când am acceptat un contract cu un asemenea obiectiv. Când mă duc acasă, vreau să ştiu că am făcut absolut totul pentru reuşita echipei mele. Să promit eu că voi fi primul? Niciodată în viaţa mea nu am făcut asta. Eu ştiu că, atunci când mă pun la treabă, dau tot ceea ce ce sunt capabil. Îmi doream să fiu acolo. De aceea, pentru prima dată, am acceptat primul obiectiv. Obiectivul principal era calificarea la Campionatul European.
Obiectivul intermediar te oprea să munceşti mai departe. Înţeleg că vrem să fim primii. Şi eu luptam, dar, în acelaşi timp, aveam un plan de pregătire cu care voiam sa ajung în condiţii optime la preliminariile Campionatului European. De aici au venit diferite complicaţii. Am încercat să îmi caut nişte soluţii, să nu îi dau şansa FRF să se despartă de mine fără să plătească. Îmi doream să am şi eu acelaşi drept. De ce FRF, care e mai puternică decat orice antrenor, să aibă posibilitatea să se despartă de mine şi eu nu?".
FRF l-a numit săptămâna trecută pe Edward Iordănescu în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!