Starul argentinian Lionel Messi a afirmat că îşi doreşte "mai mult ca niciodată" să participe la Cupa Mondială de fotbal din 2026, însă recunoaşte că "va fi dificil" să joace la competiţia care va avea loc peste trei ani şi jumătate în Statele Unite, Mexic şi Canada.
"Singurul lucru la care mă gândesc astăzi este să ajung la Copa America", competiţie care va avea loc în vara viitoare în SUA şi pe care Argentina a câştigat-o în 2021, a spus Messi.
"După aceea, timpul va spune dacă voi fi sau nu" la Mondialul din 2026, a subliniat căpitanul selecţionatei "albiceleste" într-un interviu acordat postului de televiziune Star+. "Voi ajunge la o vârstă care, îmi mod normal, nu mi-ar permite să joc la Cupa Mondială", a adăugat singurul fotbalist din istorie care a cucerit de opt ori trofeul Balonul de Aur. Messi are acum 36 de ani.
"Am spus deja că nu credeam că voi fi acolo şi părea că mă voi retrage după ultima Cupa Mondială, dar este exact invers. Acum vreau să fiu acolo mai mult ca niciodată", a precizat Messi, care a condus Argentina la câştigarea celui de-al treilea titlu mondial din istoria sa în urmă cu un an, în Qatar.
"Nu mă gândesc la Cupa Mondială şi nu spun 100% că nu voi fi acolo, pentru că orice se poate întâmpla. Din cauza vârstei mele, cel mai normal ar fi să nu fiu acolo. Însă vom vedea cât de departe voi putea merge. Poate vom avea rezultate bune la Copa America şi totul va decurge aşa cum trebuie pentru a continua. Sau poate nu. În mod realist, va fi dificil", a conchis decarul argentinian, care joacă în prezent la echipa Inter Miami din Major League Soccer.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!