Mirel Rădoi (42 de ani) este noul antrenor al echipei de fotbal Al Jazira din Emiratele Arabe Unite.
Conform unui anunţ publicat de clubul Al Jazira pe platforma de socializare X, Rădoi a semnat un contract valabil un an şi jumătate.
"Clubul Al Jazira anunţă că a ajuns la un acord cu Mirel Rădoi pentru un contract valabil un an şi jumătate", se arată pe site-ul de socializare citat.
Clubul din Abu Dhabi ocupă în prezent locul 5 în clasament, cu 20 de puncte, la 10 distanţă de liderul Al Wasl.
Fostul internaţional român a activat până acum tot în Emiratele Arabe Unite, el conducând formaţia Al Bataeh începând cu data de 24 mai 2023. Joi, el a reziliat contractul cu Al Bataeh, echipă pe care o lasă pe locul 7 în clasament, cu 16 puncte după 12 meciuri disputate.
Mirel Rădoi a jucat la două echipe din EAU în carieră, la Al-Ain (2011-2014) şi Al-Ahli (2014-2015).
În campionatul EAU mai activează doi antrenori români, Cosmin Olăroiu (Sharjah FC - locul 4) şi Daniel Isăilă (Ajman - locul 12), scrie Agerpres.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!