Acum la Digi FM MELANIE FIONA - Give it to me right

Miriam Bulgaru a câștigat turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy

Miriam Bulgaru
Miriam Bulgaru a câștigat turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy. / Foto: Profimedia

Miriam Bulgaru a câştigat turneul de tenis Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis.

Românca a învins-o în finală pe Kathinka von Deichmann (Liechtenstein), cu 6-3, 1-6, 6-4. Bulgaru (25 ani, 202 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 04 min).

Bulgaru a obţinut cel mai important trofeu al carierei sub privirile lui Ion Ţiriac, ale Simonei Halep, Soranei Cîrstea, dar şi ale Nadiei Comăneci, relatează Agerpres.

''Ce zi pentru mine, pentru noi. V-am făcut o bucurie, dar şi voi mi-aţi făcut mie una, venind în număr aşa de mare. Am simţit energia spectatorilor, dar şi susţinerea foştilor şi actualilor sportivi, fără de care nu aş fi putut câştiga. Vă mulţumesc tuturor, vă iubesc!'', a afirmat Bulgaru la primirea trofeului, din partea Simonei Halep.

Fiecare jucătoare a dominat câte un set, dar în decisiv a fost echilibru, chiar dacă Bulgaru a început mai bine, cu 2-0. Von Deichmann a revenit şi a egalat, dar a fost mereu în urma româncei, care a reuşit să încheie cu break.

Von Deichmann s-a ales cu un cec de 8.000 de dolari şi 81 de puncte WTA, iar Bulgaru a fost recompensată cu un cec de 15.000 de dolari şi cu 125 de puncte WTA.

Bulgaru a câştigat a treia ediţie a turneului de la Bucureşti, după ce Irina Begu s-a impus la prima ediţie (2022), iar australianca Astra Sharma a câştigat anul trecut.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Serena Williams
Serena Williams spune că ar fi primit o interdicţie de 20 de ani și i s-ar fi luat titlurile...
Harriet Dart/ Profimedia
Cererea şocantă a britanicei Harriet Dart către arbitrul de scaun la un meci cu o jucătoare...
Romania v Japan, 2025 Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a României a pierdut întâlnirea cu Japonia, scor 0-3, în calificările...
Billie Jean King
Billie Jean King, prima sportivă cu o stea pe Hollywood Walk of Fame. Fosta jucătoare de tenis...
Te-ar putea interesa și
Alexandra Eala
Alexandra Eala, prima jucătoare din Filipine care ajunge într-o semifinală WTA. A învins-o pe...
simona halep, iga swiatek
De ce au primit pedepse total diferite Simona Halep și Iga Swiatek, ambele suspendate pentru...
Federico Gomez/ Profimedia
Jucătorul argentinian de tenis Federico Gomez vorbeşte despre perioada când a luptat cu...
Emma Raducanu
Emma Răducanu, puternic afectată de povestea cu hărțuitorul care a urmărit-o la patru turnee...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport MM Stoica, în timpul meciului FCSB - CFR: ”Hai, mă, Gigi, nu vezi?”. Becali a surprins pe toată lumea
MM Stoica, în timpul meciului FCSB - CFR: ”Hai, mă, Gigi, nu vezi?”...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...