Nicolae Stanciu a primit trofeul „Golul Anului 2024”, pentru reuşita din meciul cu Ucraina, de la Euro-2024, şi a afirmat că reacţia fanilor e la fel de frumoasă ca golul, informează frf.ro.
Stanciu se află acasă, la Alba Iulia, pentru alte câteva zile, înainte de a reveni în programul echipei de club, Damac şi profită de fiecare moment petrecut alături de familie, de soţia sa şi de cele două fiice.
„După ce am lovit mingea ştiam că va intra. Ştiu când lovesc mingea foarte bine, se duce unde trebuie. Simţeam dinainte că va fi gol. Fără lipsă de modestie, şi dacă era plasat mai bine portarul, era un şut greu de apărat”, spune Stanciu, potrivit News.ro.
„Am revăzut golul de multe ori, dar în special în ultima vreme, nu imediat după meci. Şi de fiecare dată când mă uit la gol văd cum o parte din fani se ridică în picioare încă de când mingea e la Dennis. Apoi, după ce trag, se ridică şi ceilalţi. Adevărul e că reacţia fanilor e la fel de frumoasă ca şi golul” e complimentul pe care căpitanul naţionalei îl face suporterilor care au însoţit echipa în Germania.
Cum caracterizează Stanciu reuşita? „E golul anului, dar e şi golul carierei. E cel mai frumos, nu doar pentru că l-am marcat la un Campionat European. Am multe goluri marcate din afara careului, dar acesta e cel mai frumos. Din acel moment, meciul a devenit mult mai uşor. Apoi au venit şi celelalte goluri care ne-au adus cea mai categorică victorie la un turneu final”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!