Paul Pogba, mijlocaşul francez al echipei Juventus Torino, a fost suspendat patru ani pentru încălcarea regulamentului antidoping, a anunţat joi presa italiană, potrivit Reuters.
Sky Sport Italia şi La Repubblica au relatat că solicitarea procurorului sportiv de suspendare a fotbalistului pe o perioadă de patru ani a fost aprobată.
Pogba a fost suspendat provizoriu de tribunalul naţional antidoping din Italia (NADO Italia) în septembrie, după ce a fost depistat pozitiv la testosteron.
Testul, făcut după victoria cu 3-0 a lui Juve în deschiderea sezonului din Serie A, cu Udinese, la 20 august, a detectat testosteronul, un hormon care creşte rezistenţa sportivilor.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani a fost rezervă neutilizată în acel meci.
Testul antidoping pozitiv al lui Pogba a fost confirmat de o contraexpertiză efectuată pe o a doua mostră, în octombrie.
Juventus nu a comentat cazul, dar o sursă a confirmat că gruparea a fost notificată cu privire la decizia de suspendare pe patru ani a sportivului şi va evalua următorii paşi.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!