Simona Halep va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card, a anunţat fostul lider mondial, într-un clip video publicat de organizatori pe contul de Twitter al competiţiei, transmite Agerpres.
Halep (33 ani), aflată în prezent pe locul 1.130 în lume, nu a mai jucat din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.
Simona Halep, fostă dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros şi Wimbledon), a fost fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.
Iniţial, revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după accidentarea din mai trebuia să se producă luna viitoare la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie-3 noiembrie), pentru care primise, de asemenea, un wild card.
Turneul WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, va avea loc între 30 septembrie şi 6 octombrie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!