Acum la Digi FM Audiență Națională THE URS - Ancora

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Australian Open

simona halep

Simona Halep s-a calificat fără probleme în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe muntenegreanca Danka Kovinic cu 6-2, 6-1, sâmbătă, în runda treia la Melbourne.

Simona Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 14, a obținut victoria în 64 de minute. Este pentru a șaptea oară când sportiva din România ajunge în această fază a competiției din Australia.

Pentru Halep a fost al optulea meci consecutiv câștigat în acest an, după titlul obţinut la Melbourne Summer Set 1. Ea are 14 victorii în ultimele sale 15 meciuri jucate.

Cum a decurs partida

Începutul meciului cu Kovinic (27 ani, 98 WTA) a fost unul echilibrat, adversara reuşind să câştige primul ghem (singura dată când a fost în avantaj), însă fostul lider mondial s-a impus cu 6-2 în primul set, după patru game-uri la rând. În actul secund, Halep nu a cedat decât un game.

Halep, finalistă la Australian Open în 2018, a servit excelent, reuşind 3 aşi şi procentaje foarte bune, net superioare adversarei. Simona a avut mai multe lovituri direct câştigătoare, 19-11, şi mai puţine erori neprovocate, 17-25, scrie Agerpres.

Halep şi Kovinic (27 ani, 98 WTA) avuseseră o singură confruntare directă, în 2016, în sferturile turneului WTA de la Bucureşti, câştigată cu 6-4, 6-2 de Simona, care îşi adjudeca ulterior și titlul (6-0, 6-0 în finala cu Anastasija Sevastova).

Ce a declarat Simona Halep după meci

„Mă simt extraordinar că pot juca în optimi din nou. Mereu îmi place în Australia, poate de asta joc atât de bine, mai ales în fața acestui public minunat care stă în căldură pentru noi. Simt că sunt aproape de cel mai bun nivel al meu, am jucat grozav, dar Danka a fost obosită pentru că a avut un meci foarte greu înainte (n.r. - cu Emma Răducanu).

Sunt foarte mulțumită de cum am jucat și de abia aștept următorul joc. Pare că sunt relaxată, dar mă simt mereu concentrată, mă simt încrezătoare acum pentru că anul trecut am avut parte de un meci foarte greu”, a declarat Simona la finalul partidei, potrivit digisport.ro.

Adeversară dificilă pentru Simona Halep în optimi

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Adversara Simonei Halep din optimi va fi franţuzoaica Alize Cornet (32 ani, 61 WTA), care a dispus sâmbătă de slovena Tamara Zidansek cu 4-6, 6-4, 6-2, după ce anterior o eliminase pe Garbine Muguruza, a treia favorită. Cornet conduce în meciurile directe cu Halep cu scorul de 3-1. Singura victorie a româncei a avut loc în 2013, la Sofia, cu 6-4, 6-4. Cornet s-a impus în 2011, în primul tur la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în 2014, la Dubai, a profitat de abandonul Simonei la scorul de 6-1, 1-1, iar în 2015 a câştigat la Madrid, în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3.

Meciul Simona Halep - Alize Cornet va fi în noaptea de duminică spre luni, ora României.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
simona halep
Ce a descoperit Simona Halep după ce s-a retras din tenis: „Am mai multă grijă de mine”
darren halep
Simona Halep: Darren Cahill a avut o mare contribuiţie la cariera mea: „M-a schimbat ca om”
Simona Halep
Simona Halep: Mă bucur că nu mai am presiunea antrenamentelor şi a turneelor. Viitorul meu nu...
simona halep, iga swiatek
De ce au primit pedepse total diferite Simona Halep și Iga Swiatek, ambele suspendate pentru...
Te-ar putea interesa și
2020 Internazionali BNL d'Italia Day 1
Darren Cahill, mesaj emoţionant după retragerea Simonei Halep: “O sursă de inspiraţie pe teren...
U BT Cluj-Napoca v CSM Oradea - Basketball, Romania - 28 May 2023
Gheorghe Popescu, după retragerea lui Halep: „Am strigat cu toţii 'Hai, Simona!', iar acum îţi...
sorana cirstea si simona halep
Sorana Cîrstea, îmbrățișare caldă pentru Simona Halep și mesaj emoționat: "O parte din mine...
Simona Halep și Dan Negru2
Dan Negru, după anunțul de retragere al Simonei Halep: „Acum că s-a retras, o pot spune: Halep...
Partenerii noștri
Digi24 Motivul pentru care Musk anunță că-și reduce implicarea în DOGE
Motivul pentru care Musk anunță că-și reduce implicarea în DOGE
DigiSport Ajung FCSB și CFR să interzică jucători la națională pentru Euro U21?! Calculul Federației a fost aflat
Ajung FCSB și CFR să interzică jucători la națională pentru Euro U21...
PeRoz Salma Hayek e pe val la 58 de ani: frumusețe fără filtre, costume de baie și un discurs curajos: "Sunt încă sexy. Și îmi place asta"
Salma Hayek e pe val la 58 de ani: frumusețe fără filtre, costume de baie...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Istanbulul, zguduit de un cutremur de magnitudine 6,2 care s-a produs în Marea Marmara la 10...
papa francisc
Francisc, ultimul papă înainte de Apocalipsă? Strania profeţie din secolul al XII-lea a...
Washington,,D.c.,,Usa,,March,10,,2023:,International,Monetary,Fund,Headquarters
Economist, despre deficitul bugetar de 2,3% în primele trei luni: „La cum arată situaţia...
Cod galben de ploi torenţiale/ Shutterstock
Averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, miercuri, în jumătatea...