Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1 (0-0).
Campionatul European de fotbal s-a încheiat cu finala dintre reprezentativele Spaniei şi Angliei.
Pe Olympiastadion, din Berlin, spaniolul Lamine Yamal a mai stabilit un record odată cu titularizarea în meciul de duminică seara, devenind cel mai tânăr jucător prezent într-o finală de Campionat Mondial sau European, la numai 17 ani şi o zi.
Pe teren, prima repriză a fost una a defensivelor, fără ocazii mari. Prima şansă reală de gol a venit în minutul 45, când Phil Foden a reluat din careu, din unghi, dar Unai Simon s-a aflat pe traiectoria balonului şi a respins.
Imediat după pauză, în minutul 47, cei doi puşti din echipa Spaniei au creat faza prin care ibericii au deschis scorul. Lamine Yamal a primit în terenul englezilor, a înaintat şi a pasat perfect pentru Nico Williams, iar acesta a înscris cu stângul, din careu. După numai două minute, Nico i-a trimis lui Dani Olmo, aflat în centrul careului şi jucătorul lui RB Leipzig a şutat puţin pe lângă poarta lui Pickford. Nico Williams a trimis pe lângă poartă în minutul 55 şi englezii păreau că nici nu ieşiseră de la vestiare.
Bellingham a şutat la poarta lui Unai Simon în minutul 64, iar Pickford a scos şutul lui Yamal, în minutul 67.
Anglia a egalat în minutul 73, prin şutul din afara careului al lui Cole Palmer, din pasa lui Bellingham.
Pickford a respins apoi şutul din careu al lui Yamal, în minutul 82, iar spaniolii au trecut din nou la conducere în minutul 87, la golul lui Oyarzabal.
Englezii au trecut pe lângă egalare în minutul 90, când Unai Simon a respins la lovitura de cap a lui Declan Rice, faza a continuat şi Dani Olmo a respins de pe linia porţii şutul lui Guehi.
SPANIA, REGINA EUROPEI PENTRU A PATRA OARĂ
Finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024
Înainte de start, trofeul a fost adus pe teren de italianul Giorgio Chiellini.
Pentru Spania a fost a cincea finală europeană, după ce a pierdut una şi s-a impus în alte trei: în 1964, 2008 şi 2012. Ibericii au câştigat grupa B la EURO 2024 şi au trecut în optimi de Georgia, în sferturi de Germania şi în semifinale de Franţa.
Anglia a jucat a doua finală consecutivă, după cea pierdută în 2021 în faţa Italiei, la lovituri de departajare. Englezii au câştigat grupa C la EURO 2024 şi au trecut în optimi de Slovacia, în sferturi de Elveţia şi în semifinale de Ţările de Jos.
Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinge două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts.
Meciul a fost arbitrat de francezul François Letexier, ajutat de asistenţii Cyril Mugnier şi Mehdi Rahmouni, în timp ce Szymon Marciniak (Polonia) a fost al patrulea oficial. Tomasz Listkiewicz (Polonia) a completat echipa ca arbitru asistent de rezervă.
Echipele de start pentru meciul dintre selecţionatele Spaniei şi Angliei de pe Olympiastadion din Berlin, în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania:
Spania: 23. Unai Simon - 2. Dani Carvajal, 3. Robin Le Normand, 14. Aymeric Laporte, 24. Marc Cucurella - 16. Rodri, 8. Fabian Ruiz - 19. Lamine Yamal, 10. Dani Olmo, 17. Nico Williams - 7. Alvaro Morata (căpitan). Selecţioner: Luis de la Fuente.
Rezerve: 1. David Raya, 13. Alejandro Remiro - 4. Nacho, 5. Daniel Vivian, 12. Alex Grimaldo, 22. Jesus Navas, 6. Mikel Merino, 15. Alex Baena, 18. Martin Zubimendi, 9. Joselu, 11. Ferran Torres, 21. Mikel Oyarzabal, 25. Fermin Lopez.
Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Marc Guehi - 7. Bukayo Saka, 26. Kobbie Mainoo, 4. Declan Rice, 3. Luke Shaw - 11. Phil Foden, 10. Jude Bellingham - 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve: 13. Aaron Ramsdale, 23. Dean Henderson - 12. Kieran Trippier, 14. Ezri Konsa, 15. Lewis Dunk, 22. Joe Gomez, 8. Trent Alexander-Arnold, 16. Conor Gallagher, 24. Cole Palmer, 25. Adam Wharton, 17. Ivan Toney, 18. Anthony Gordon, 19. Ollie Watkins, 20. Jarrod Bowen, 21. Eberechi Eze.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!