Acum la Digi FM SMILEY FEAT PACHA MAN - Love is for free

UEFA a stabilit țările care găzduiesc Euro 2028 și Euro 2032. Câte două state sunt implicate la fiecare campionat european

Aleksander Ceferin
Aleksander Ceferin, președintele UEFA / Foto: Profimedia

UEFA a atribuit, marţi, Marii Britanii şi Irlandei organizarea Euro 2028, în timp ce organizarea Euro 2032 a fost primită de Italia şi Turcia.

Cele două candidaturi, oficializate în cadrul unei scurte ceremonii de către preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, vor succeda Germaniei în calitate de gazdă a Euro 2024 (14 iunie-14 iulie) şi confirmă tendinţa de organizare în comun a marilor competiţii sportive, care este singura modalitate pentru multe ţări de a le găzdui.

De la Wembley din Londra la City Stadium din Manchester, trecând prin St James Park din Newcastle, Hampden Park din Glasgow, Dublin Arena, National Stadium din Cardiff şi Casement Park din Belfast, cele zece stadioane pentru 2028 sunt cunoscute şi multe dintre ele sunt deja legendare, atât pentru fotbal, cât şi pentru rugby, relatează AFP și news.ro.

Detaliile organizării turneului din 2032 sunt mai puţin cunoscute, Italia şi Turcia au făcut campanie separată mult timp înainte de a-şi uni forţele la sfârşitul lunii iulie.

În timp ce Cupa Mondială de fotbal îşi va dubla dimensiunea începând din 2026, cu 48 de echipe în competiţie, Campionatul European a păstrat din 2016 o fază finală cu 24 de echipe, cu 51 de meciuri de organizat, faţă de 104 pentru o Cupă Mondială.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Dhaka,,Bangladesh,-,21,December,2023,:premier,League,Logo,On
Impresarii au încasat 409 milioane de lire sterline într-un an de la cluburile din Premier...
echipa nationala de fotbal a japoniei
Naționala de fotbal a Japoniei, prima echipă calificată la CM 2026
Ploiesti,,Romania,-,July,8,2023,-,Supercupa,Romaniei,Is
Ciprian Marica: Grupa de calificare la CM 2026 a fost un cadou de care trebuie să profităm
Vasile Simionaş/ Foto: Facebook
Doliu în fotbalul românesc. A încetat din viaţă Vasile Simionaş
Te-ar putea interesa și
Juventus / Profimedia
Juventus a suferit cel mai drastic eşec pe teren propriu din 1967. Fanii au scandat împotriva...
Mbappe / Profimedia
Mbappe a lipsit de la antrenamentul echipei Real Madrid. Atacantul francez şi-a scos un dinte
Neymar / Profimedia
Neymar, huiduit de fanii adverşi, a marcat direct din corner în meciul câştigat de Santos cu...
PSV Eindhoven v Liverpool FC
Liverpool domină clasamentul câştigurilor în Liga Campionilor: peste 56 de milioane de euro...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a descris într-un singur cuvânt mandatul lui Mirel Rădoi la...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...
papa francisc
Cauza morții papei Francisc, anunțată oficial de Vatican. Intrase în comă înainte să se stingă
Papa Francisc
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
primavara, cuplu la plimbare prin parc
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate zonele țării