Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul unui drum din comuna Ocoliș, județul Alba. „Orice lucrare nouă implică și sacrificii. Așa e zona, e valea și drumul”, spune primarul.
Edilul Alin Jucan a declarat că, în ciuda situației, pe drumul deviat cu stâlpul în mijloc pot circula atât mașinile, cât și camioanele. El susține că, din punct de vedere tehnic, nu exista altă soluție decât de a lăsa stâlpul în mijlocul drumului deviat.
S-a realizat o deviere a drumului comunal deoarece se lucrează la un pod din zonă. Devierea este provizorie până se va putea reda circulației podul, undeva prin luna octombrie, după estimările noastre. A rămas pe drumul deviat primul stâlp de înaltă tensiune care nu se poate muta, am vorbit și cu Electrica. Altă soluție tehnică nu am avut, fiind vorba de o rezervație naturală, este singura variantă pe care am putut să o luăm în calcul, a explicat primarul.
Conform acestuia, soluția drumului deviat a fost agreată cu constructorul podului și cu responsabilii de la proiectare fiind cuprinsă în organizarea de șantier.
Orice lucrare nouă implică și sacrificii. Așa e zona, e valea și drumul. Nu puteam muta zece stâlpi pentru o deviere provizorie care durează câteva luni, a menționat Jucan.
Drumul comunal se află într-un defileu din Cheile Runcului.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!