Studentele din Afganistan au fost respinse în campusuri miercuri după ce administraţia condusă de talibani a anunţat că participarea femeilor la educaţia superioară va fi suspendată, relatează Reuters.
Decizia de a interzice femeile a fost anunţată marţi seară într-o scrisoare către universităţi trimisă de Ministerul Educaţiei Superioare, care şi-a atras imediat condamnări din partea guvernelor străine şi a ONU.
"Am mers la universitate, talibanii erau la poartă şi ne-au spus că nu avem voie în universitate până la noi ordine... Toată lumea plângea", a spus Shaista, studentă la afaceri într-o universitate privată din Kabul, potrivit Agerpres.ro.
Un profesor la o altă universitate din Kabul care a refuzat să-şi decline identitatea a spus că personalul a refuzat femeile la porţi şi că nu au avut de ales decât să respecte ordinul.
Interdicţia asupra studentelor probabil va complica eforturile administraţiei talibane de a câştiga recunoaştere internaţională şi de a scăpa de sancţiunile care afectează sever economia, comentează Reuters.
Misiunea de asistenţă a ONU în Afganistan a cerut administraţiei talibane să revoce "imediat" decizia.
De asemenea a îndemnat autorităţile să redeschidă şcolile de fete după clasa a VI-a şi "să pună capăt tuturor măsurilor care împiedică femeile şi fetele să participe pe deplin în viaţa publică zilnică".
Hassiba, studentă în anul trei la ştiinţe politice la Kabul, a spus că învăţa pentru examen atunci când a auzit anunţul.
"Este prea greu ca să poţi accepta, este de necrezut. Nu pot să cred că se întâmplă", a spus ea.
"Acolo unde nu există educaţie pentru femei în societate, cum putem spera la un viitor luminos?", a întrebat ea.
Potrivit anunţului de marţi seară, decizia a fost luată de guvernul taliban.
Mai mulţi oficiali talibani, între care ministrul adjunct de externe şi purtătorul de cuvânt al regimului, au vorbit în favoarea participării femeilor în procesul de educaţie în ultimele luni.
Liderul suprem spiritual taliban, care locuieşte în oraşul Kandahar din sudul ţării, are cuvântul final în privinţa deciziilor majore.
Surse diplomatice şi din cadrul talibanilor au declarat pentru Reuters că chestiunea era de ceva timp în discuţia conducerii regimului.
"Decizia a fost anticipată de săptămâni, determinând unii oficiali occidentali să înceapă să vorbească despre sancţiuni suplimentare şi noi restricţii economice", a declarat Graeme Smith, consultant senior al International Crisis Group.
Cele mai multe fete nu pot merge la şcoală dincolo de ciclul primar. Administraţia talibană a spus că lucrează la un plan pentru educaţia secundară dar nu a prezentat niciun calendar.
Practic, administraţia talibană a făcut o schimbare la 180 de grade după ce a dat semnale că va deschide licee pentru fete în luna martie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!