Peste 75% dintre profesori nu au primit niciun fel de ajutor sau ghidare din partea conducerii școlii sau a autorităților locale în privința metodelor de lucru la care să apeleze sau platformelor pe care să le folosească în aceste zile când școlile sunt închise. Potrivit unui studiu realizat de organizația SuperTeach, 60% din cei aproape 1.100 de respondenți au subliniat nivelul ridicat de stres cauzat de perioada de izolare socială.
„Peste 60% dintre profesorii chestionați folosesc platformele pe care le consideră ei adecvate atât pentru adaptarea materiilor pe care le predau pentru mediul online, cât și pentru comunicarea cu elevii. Pentru aceasta, pe de o parte au contat puterea și deschiderea lor către noile tehnologii, iar pe de altă parte barierele logistice (necesitatea de a se ocupa și de familie în această perioadă, lipsa accesului la internet/tehnologie)”, potrivit unui comunicat al SuperTeach.
Profesorii sunt îngrijorați și de dificultățile pe care le întâmpină copiii în a accesa tehnologia și internetul, doar 32% dintre ei înregistrând o prezență la cursurile online de peste 75%.
Nevoia bruscă de a adopta tehnologia, în contextul în care nu este o soluție unică recomandată pentru toți profesorii, iar profesorii se văd nevoiți să găsească soluții cu resursele proprii, este considerat de către aceștia bulversant, atât pentru ei, cât și pentru copii, punctează Adina Nica, consultant cercetare și strategie la compania Open-I Research.
Ca dovadă, 32% dintre profesori se tem de faptul că elevii nu doresc să participe la cursurile online, iar 17% dintre profesori sunt îngrijorați că nu-și pot organiza și monitoriza eficient activitatea, în condițiile în care doar 27% dintre ei spun că reușesc să acopere peste 75% din materia pe care o au de predat, alți 30% menționând un grad de acoperire între 25 și 50% din materie.
La întrebările SuperTeach au răspuns cadre didactice din toate județele, 74% dintre ele predând în mediul urban. Dintre acestea, 45% predau la nivel preșcolar și primar, 54% la nivel gimnazial și liceal, 1% la nivel universitar.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!