Acum la Digi FM PINK - Please dont leave me

Sute de fermieri ieșeni au cerut sprijin de la stat după ce seceta i-a lăsat fără culturi

Pământ uscat, secetă, recoltă distrusă, pagube pentru fermieri, agricultură, cultură compromisă

Aproape 300 fermieri din județul Iași au cerut ajutor financiar de la Guvernul. Seceta le-a distrus tuturor culturile din acest an, scrie Bună dimineața, Iași

Seceta din anul acesta se resimte ca fiind cea mai gravă din ultimii 50-60 de ani, iar până la momentul acesta au fost afectate sute de mii de hectare pe întreg teritoriul țării. Conform specialiștilor, cele mai afectate zone sunt: Bărăganul, Dobrogea, Moldova și Oltenia. 

Culturile care au avut cel mai mult de suferit sunt porumbul, floarea soarelui, rapița, lucerna și legumele. Mai bine de 34.000 de fermieri vor primi despăgubiri în valoare de 850 de milioane de lei, la nivel național. 

Până acum, la Iași au fost înregistrate 298 de cereri de ajutor, iar angajații APIA au lucrat și sâmbăta pentru a face față. 

Banii îi vor ajuta pe fermieri să se dezvolte în continuare și să nu intre în faliment, a declarat purtătorul de cuvânt APIA Iași, Narcis Ivan. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Șoferii din Iași, „vânați” din elicopter în minivacanța de Paște/ Foto: Captură video
Șoferii din Iași, „vânați” din elicopter în minivacanța de Paște. Zeci de permise au fost deja...
Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași
Medicii din Iași încearcă să găsească răspunsuri după ce doi tineri rezidenţi au murit la...
Tudor Chirilă
Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier nebun care...
Consilierii generali liberali cer demisia directorului ASPA
Un copil din Iaşi a sărit de pe un pod în apă, pentru a nu fi muşcat de câini
Te-ar putea interesa și
2025-03-12-6712
Ponta, despre Colectiv: Mi-am dat demisia în speranţa că următorul Guvern va lua măsuri să...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Un cunoscut profesor universitar din Iași s-a sinucis. Nu a lăsat vreun bilet de adio, iar...
Bucharest, Romania. 16th Dec, 2024: Nicusor Dan, the General Mayor of Bucharest, announces his intention to run as an independent candidate in Romania's presidential elections, expected to take place in the first half of 2025. Credit: Lucian Alecu/Alamy L
Nicuşor Dan apreciază că nu ar fi momentul schimbării Guvernului, dar că e de schimbat modul...
Un tramvai din Iaşi a pornit necontrolat la vale, din cauza unei defecţiuni tehnice/ Foto: Alo, Iași - Facebook
Un tramvai din Iaşi a pornit necontrolat la vale, din cauza unei defecţiuni tehnice. Vatmanul...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Real Madrid - Athletic Bilbao, Live Video 22:00 Digi Sport 2. Meci capital pentru madrileni ca să-și salveze sezonul
Real Madrid - Athletic Bilbao, Live Video 22:00 Digi Sport 2. Meci capital...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta mai strălucitoare ca oricând. „Ce revenire!”
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
In,An,Open,Suitcase,Are,Packs,Of,Dollars,,A,Close-up.
Un indian, arestat cu peste două milioane de dolari cash în valiză pe aeroportul din Lusaka
Big,Waving,Colorful,Flag,Of,United,States,Of,America,And
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia. „Este un plan de...
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
17th FIG Artistic Gymnastics World Cup In Doha
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha