Autoritățile din Timișoara sunt în alertă, după ce un bărbat a sunat la 112 și a spus că într-o fabrică din oraș sunt amplasate trei bombe artizanale. 800 de angajați ai firmei au fost evacuați.
După ce a făcut anunțul, individul a închis și nu a mai răspuns la telefon, a declarat Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Autoritățile au decis evacuarea muncitorilor din fabrica de cauciucuri și au început verificările. La fața locului sunt prezente efective de Poliție, pirotehniști și mai mulți specialiști din cadrul SRI.
Continental Anvelope Timișoara are peste 2.500 de angajați și 19 ani de activitate. Fabrica produce o gamă largă de anvelope pentru automobile, vehicule utilitare ușoare și autovehicule electrice.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!