Bărbatul suspectat că şi-a ucis tatăl, a cărui mână a fost găsită, luna trecută, pe un teren viran din judeţul Argeş, a fost arestat preventiv sâmbătă seară. Trupul bărbatului nu a fost găsit, fiind în schimb descoperite hainele acestuia, într-o râpă, la aproximativ doi kilometri de locul în care a fost găsită mâna sa dreaptă, la începutul lunii decembrie a anului trecut. Procurorii spun că cel mai probabil crima a avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2023.
Judecătorii din Braşov au emis, sâmbătă seară, mandat de arestare preventivă pe numele tânărului de 25 de ani suspectat că şi-a ucis tatăl, a cărat cadavrul din Braşov în judeţul Argeş şi l-a lăsat acolo, mâna victimei fiind găsită, în decembrie, pe un teren viran, cu urme de muşcături de animale pe ea. Suspectul nu a contestat decizia.
Procurorii din Braşov, care au preluat cazul de la cei din Argeş, spun că moartea victimei a avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2023 şi a fost violentă.
”Suspectăm că modul de operare a fost unul agresiv, prin aplicarea unor procedee de tip MMA, pentru că fiul a fost sau este practicant al acestui tip de sport. Urmează ca aceste elemente să le lămurim. Procedeele de tip MMA includ strangularea, dar la momentul acesta, neavând foarte multe date, este o suspiciune”, a declarat, sâmbătă, Adrian Radu, procuror şef al Pachetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Adrian Radu a explicat că identitatea autorului „a apărut cu mai mare certitudine” în cursul zilei de vineri, când suspectul a şi fost reţinut. Cadavrul bărbatului nu a fost găsit, fiind găsite hainele acestuia într-o râpă, la doi kilometri de locul în care, în decembrie, a fost găsit braţul drept al victimei. Bărbatul ucis a fost identificat prin amprentare, el fiind în baza de date a autorităţilor întrucât fusese condamnat penal.
Procurorul mai spune că se vor face noi cercetări în teren, în condiţiile în care vineri au apărut informaţii privind locul în care a fost dus trupul neînsufleţit al victimei.
„Momentan nu avem indicii că a fost dezmembrat, ceea ce s-a găsit din corpul victimei indică mai degrabă acţiunea unor animale sălbatice, decât o dezmembrare”, a precizat Adrian Radu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!