Călin Popescu Tăriceanu este de părere că întreaga retorică a Guvernului Orban pe tema persoanelor de peste 65 de ani vizează, de fapt, alegerile locale. Liderul ALDE susţine că președintele și premierul le vor recomanda persoanelor în vârstă să nu iasă din case cu scopul de a afecta scorul electoral al PSD şi ALDE, care se bazează pe electoratul în vârstă.
„Eu cred că după ce Vela a acţionat foarte eficient în Operaţiunea Sparanghelul, eu cred că a considerat că poate deveni un jucător de prim plan politic şi a luat această iniţiativă (protocolul MAI-BOR), care probabil că a avut acordul lui Orban şi Iohannis, că nu se putea altfel, numai că cei doi, speriaţi de reacţia media, au dat înapoi şi l-au lăsat în off-side pe Vela. Operaţiunea Lumina era menită să atragă electoratul religios, oameni mai bisericoşi, dar a fost un rateu total.
Mai văd şi această chestiune cu interdicţiile impuse persoanelor peste 65 de ani. Nu cred că un om de peste 65 de ani este mai puţin responsabil decât unul de 25 de ani să nu ştie cum să-şi ia măsurile de protecţie, dar scopul este de a-i speria pe cei în vârstă pentru alegerile locale, când vor dori, de fapt nu vor mai putea să ia măsurile restrictive, dar în schimb le vor recomanda să stea în case. Acesta este tocmai electoratul PSD şi într-o proporţie semnnificativă şi electoratul ALDE. Totul o văd într-o cheie politică, electorală. Şi această campanie publică de spălare a Guvernului, să uite lumea că ei la început au ignorat criza şi se jucau de-a anticipatele. S-au băgat milioane de euro din bani publici.”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!