Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă au fost excluși din ALDE, într-o ședință informală transformată în Birou Politic Executiv.
Motivul este „aderarea sau susținerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepția partidului/partidelor cu care ALDE se află în alianță politică sau electorală”.
În plus, au fost dizolvate filialele Dolj și Prahova, conduse Ion Cupă și Gavrilescu. Iar Băișanu a fost revocat din funcția de președinte interimar al organizației din județul Suceava.
ALDE Dolj și Prahova, precum și liderul ALDE Oradea ceruseră organizarea unui congres pentru alegerea unei noi conduceri de partid.
Teodor Meleșcanu, propus de PSD, a fost ales marți, la șefia Senatului. Ulterior, Călin Popescu Tăriceanu a spus că se aplică decizia ALDE prin care orice membru de partid care acceptă o funcție din partea altui partid, fără acordul ALDE este exclus din formațiuni.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!