Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere.
În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”.
La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.
De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.
Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.
Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește prin zonele ardealului poartă numele de “Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut participanților. La un moment dat boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.
Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă.
Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.
Pe langă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:
- În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
- De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
- Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
- De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
- În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Sursă: traditii-superstitii.ro
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!