Poliţia de Frontieră informează, luni, că se constată o scădere semnificativă a tranzitului de persoane şi turisme prin punctele de frontieră în perioada Sărbătorilor Pascale, de peste 90% faţă perioada similară a anului trecut.
Potrivit unui comunicat al IGPF, în ultimele 48 de ore (18 - 19 aprilie), în ultimele 48 de ore (18-19.04.2020) peste 4.700 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând atât misiuni de supraveghere şi control la frontieră, cât și ca forțe de sprijin alături de colegii de la Poliție și Jandarmerie, în derularea activităților specifice Sărbătorilor Pascale.
În perioada de referință, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 24.500 persoane, cetățeni români și străini şi peste 16.700 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 13.600 persoane cu 9.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 10.900 persoane cu 7.200 mijloace de transport.
Cea mai tranzitată frontieră este în continuare frontiera comună cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au intrat în țară aproximativ 9.600 de persoane cu peste 6.500 mijloace de transport, din care 5.600 automarfare.
În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere semnificativă a tranzitului de persoane și turisme, de peste 90% față perioada similară a anului trecut, dar în acelaşi timp se menține relativ constant tranzitul mijloacelor de transport marfă.
În această perioadă, formalitățile de frontieră au urmat aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 14 fapte ilegale (6 infracţiuni şi 8 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.000 lei.
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcut;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 4 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 7 cetăţeni români din diferite motive legale.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!