Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, a dezvăluit care este motivul pentru care nu are nici bonă și nici menajeră în casa în care locuiește.
Într-un interviu acordat recent, omul de afaceri a mărturisit că se ocupă singur de creșterea fiicei sale și a Elenei Udrea, pe care o duce și o aduce de la grădiniță mereu.
Invitat în podcastul lui Bursucu, omul de afaceri a dezvăluit: „Ea în primii trei ani de viață a avut o bonă, pe urmă s-a mutat și a plecat, apoi a mai venit o altă bonă care a mai stat un an, a plecat și ea în Anglia, s-a mutat”.
Ulterior, însă, el a încetat să mai caute o bonă pentru că și-a dorit să petreacă mai mult timp cu fiica lui.
„Eu m-am văzut în situația în care, sigur, caut, aduc o altă bonă și mergem înainte în ritmul ăsta, dar mi-am dat seama de un lucru. Timpul meu petrecut cu ea acasă începea să nu mai existe. O duceam dimineața la grădiniță, la 5 o luam, știam că e bona acasă, ajungeam acasă și pe baza problemelor, a stresului, problemele mele de zi cu zi nu erau doar cu Elena și cu ce se întâmpla, am mai avut probleme și cu business-ul pe care îl avem la Cluj.
Mi-am dat seama că atunci când ajungeam acasă cu fetița o trimiteam la bonă. (…) Mi-am dat seama că timpul meu petrecut cu ea începea să fie limitat și tot mai puțin, așa că m-am gândit că cel mai bine ar fi să mă forțez oarecum pe mine să rămân după grădiniță să îmi petrec tot timpul, să facem activități, și nu am mai chemat bonă.”, a spus Adrian Alexandrov în podcastul respectiv, potrivit Libertatea.ro.
Ce pasiuni are Eva
Recent, cadrul unui interviu, Alexandru Alexandrov a vorbit despre pasiunile fiicei sale, pe care o încurajează și o susține așa cum știe el mai bine. Eva cântă cât e ziua de lungă, iar printre artistele sale preferate se numără Alina Eremia, Andra şi Delia Matache.
„Ca pasiuni și ce îi place să facă este să cânte toată ziua prin casă. Le adoră pe Andra, Delia şi Alina Eremia. Cred că le știe toate piesele de apar pe la TV. De altfel, îmi tot spune că vrea să devină cântăreață. Dar nu vrea să nu cânte în fața publicului, e foarte timidă. Sigur că eu o încurajez în tot ce își dorește să facă pe viitor. (...)
Planurile mele de viitor se învârt în jurul familiei! În rest, mă focusez pe tot ce ține de prezent. Îmi dedic timpul, energia, iubirea și toată dragostea mea fetiței mele. Are mare nevoie de ea!”, a spus Adrian Alexandrov într-un interviu pentru fanatik.ro.
Elena Udrea este încarcerată la Penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!