Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs a fost arestat, luni seară, de poliţia din Manhattan, au anunţat procurorii din New York, după ce împotriva sa au fost depuse mai multe plângeri, inclusiv de agresiune sexuală, relatează AFP.
„În această seară, agenţii federali l-au arestat pe Sean Combs pe baza unei acuzaţii emise de Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Sud din New York”, a declarat procurorul Damian Williams, adăugând că detaliile acuzaţiilor ar urma să fie dezvăluite marţi dimineaţă.
Avocatul lui P. Diddy, Marc Agnifilo, a explicat într-un comunicat transmis AFP că clientul său se afla „de bunăvoie” în oraş, unde se mutase. Tabăra sa este „dezamăgită de decizia Parchetului Statelor Unite de a continua ceea ce noi considerăm a fi urmărirea penală nedreaptă a domnului Combs”, a adăugat el, potrivit News.ro.
P. Diddy, în vârstă de 54 de ani, este descris de presupusele sale victime drept un prădător sexual violent, care folosea alcool şi droguri pentru a obţine supunerea lor. De la începutul lunii iulie, rapperul a fost ţinta unei plângeri din partea unei foste actriţe de filme pentru adulţi, Adria English, care acuză agresiuni sexuale.
Ea îl acuză pe omul de afaceri că a folosit-o „ca pion sexual pentru plăcerea şi câştigul financiar al altora” la petreceri din Hamptons, New York şi Florida, între 2004 şi 2009.
Un total de nouă plângeri au fost depuse împotriva rapperului începând din noiembrie 2023. Într-una dintre ele, depusă în noiembrie, fosta sa iubită „Cassie” Ventura îl acuză că a avut un comportament „violent” şi „deviant” timp de un deceniu. Într-o înregistrare video publicată în mai, datând din 2016, P. Diddy este văzut atacând-o. Cazul a fost soluţionat „pe cale amiabilă” în cadrul unui acord confidenţial.
Sean Combs a negat ferm până acum acuzaţiile care i se aduc. El a fost subiectul unor acuzaţii de violenţă încă din anii 1990, deşi nu a fost pronunţată nicio condamnare majoră împotriva sa.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!