Un ofițer de poliție din Croydon, din sudul Londrei, care și-a insultat o colegă numind-o „româncă proastă”, a fost concediat din cadrul Poliției Metropolitane, scrie ziarul britanic The Standard, care citează un raport publicat de Poliția Metropolitană.
Ofițerul de poliție Huw Harris a făcut această remarcă la adresa colegei sale, Oana Gîrboan, pe 6 septembrie 2022, în timp ce încerca să o ajute cu o problemă pe care o avea computer.
În raportul comisiei de disciplină s-a notat că, atunci când ofițerul Gîrboan a spus că va reclama comentariile, ofițerul Harris i-a răspuns: „Nimeni nu te va crede.”
În apărarea sa, Harris a declarat că remarca a fost o încercare neinspirată de a fi amuzant și că este cu adevărat regretabil. El a menționat că până atunci au lucrat bine împreună și că alți membri ai echipei, dar nu și românca, l-au numit în glumă „snob” sau „galez prost”.
Comisia de disciplină a decis că „Ofițerul Harris a făcut acest comentariu spontan, fără a reflecta cu adevărat la ce urma să spună. Cu toate acestea, comisia a considerat că, având în vedere pregătirea sa ca ofițer de poliție și conștientizarea evidentă că un astfel de comentariu ar fi considerat limbaj ofensator și rasist, ar fi trebuit să se abțină de la utilizarea unui astfel de limbaj, oricât de spontan ar fi fost.”
De asemenea, în raport se mai arată că că, deși folosirea unui limbaj vulgar era o obișnuință în cadrul secției de poliție din Croydon, inclusiv utilizarea cuvântului „proast/ă”, „insulta rasistă a fost deosebit de ofensatoare.” Pe de altă parte, și ofițerul Gîrboan a fost supusă unor proceduri disciplinare pentru niște comentarii presupuse la adresa colegului ei.
Deși ancheta e în desfășurare, comisia de disciplină a considerat că reclamația are „puțină relevanță, având în vedere că ofițerul Harris a admis utilizarea unui limbaj ofensator și discriminator.”
Ofițerul, care era angajat în Poliția Metropolitană din 2018, a fost concediat fără preaviz. Comitetul a declarat că decizia a fost una luată cu „mare regret”, deoarece au fost prezentate dovezi care atestă „calitățile clare” ale lui ca ofițer de poliție, dar că o sancțiune mai blândă ar submina încrederea publicului în poliție.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!