Decizia Tribunalului București în dosarul „10 august” a fost adoptată pe baza dispozițiilor legale și pe baza probatoriului administrat, nu pe bază de emoții și sentimente. Este răspunsul instanței la numeroasele reacții publice ale societății civile și ale politicienilor.
În pronunțarea soluțiilor judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, în conformitate cu art. 124 alin. 3 din Constituția României. Hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispozițiilor legale incidente cauzei și pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoții și sentimente. Constatând că reacțiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanților puterilor legislativă și executivă, Tribunalul București reamintește dispozițiile constituționale conform cărora în statul de drept și în democrație cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și în echilibru, colaborează și se respectă reciproc, independent dacă soluțiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu așteptările exponenților lor, se arată în comunicatul transmis de Tribunalul București.
În consecință, potrivit magistraților, discursul public la adresa hotărârilor judecătorești pronunțate trebuie să fie caracterizat de echidistanță, „pentru că numai respectând ordinea de drept și hotărârile judecătorești se va restabili echilibrul social încălcat”.
Tribunalul București a respins cererea DIICOT privind dosarul „10 august”. Asta înseamnă că ancheta DIICOT în cazul șefilor Jandarmeriei rămâne închisă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!