Preşedintele american Donald Trump i-a cerut guvernatorului statului Colorado, un democrat, să îndepărteze un portret al său afişat în Congresul statului respectiv, despre care şeful Casei Albe spune este înfăţişat „distorsionat”.
Într-o postare pe Truth Social, Donald Trump se plânge că portretul său din Colorado a fost „distorsionat în mod deliberat într-o asemenea măsură”, încât „nu a mai văzut niciodată aşa ceva”. El este indignat totodată de faptul că autorul i-a făcut un portret „frumos” fostului preşedinte Barack Obama, în timp ce portretul său este o adevărată oroare.

„Nimănui nu-i place o imagine sau o pictură proastă cu sine, dar cea din Colorado, din Capitoliul statului, expusă de guvernator, alături de toţi ceilalţi preşedinţi, a fost intenţionat distorsionată la un nivel pe care chiar şi eu, poate, nu l-am mai văzut până acum. Artista l-a pictat şi pe preşedintele Obama, care arată minunat, dar tabloul cu mine este cu adevărat cel mai rău”, a scris Trump, care continuă jignind-o pe autoarea picturii, despre care spune că „probabil că şi-a pierdut talentul pe măsură ce a îmbătrânit”, potrivit News.ro.
„În orice caz, aş prefera să nu am niciun tablou decât să am unul ca aceasta, dar mulţi oameni din Colorado au sunat şi au scris pentru a se plânge. De fapt, sunt chiar furioşi din cauza asta!”, continuă preşedintele înainte de a se lansa într-un atac asupra guvernatorului democrat al statului: „Mă adresez în numele lor guvernatorului din stânga radicală, Jared Polis, care este extrem de slab în ceea ce priveşte criminalitatea, în special în ceea ce priveşte banda Tren de Aragua (banda de traficanţi din Venezuela -n.r.), care practic a pus stăpânire pe Aurora (oraş din Colorado - n.r.) - nu vă faceţi griji, l-am salvat! -, pentru a-l da jos. Lui Jared ar trebui să-i fie ruşine de el însuşi!” - îşi încheie Trump postarea.
Pe de altă parte, trimisul special al preşedintelui american, Steve Witkoff, devenit în ultima vreme adevărata voce a diplomaţiei Washingtonului, a povestit recent despre vizita sa la liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi a dezvăluit că preşedintele rus i-a dat un „portret frumos al preşedintelui Trump” să-l ducă la Washington.
Când Vladimir Putin a auzit că Donald Trump a fost împuşcat în ureche la un miting în Pennsylvania, anul trecut, liderul rus a declarat că s-a dus la biserică, s-a întâlnit cu duhovnicul său şi s-a rugat, a povestit vineri trimisul special al SUA, Steve Witkoff, într-un interviu cu Tucker Carlson. Putin, a explicat Witkoff, s-a rugat nu pentru că Trump era un candidat la preşedinţia SUA la acel moment, ci pentru că „îl leagă o prietenie de el şi se ruga pentru prietenul său”. Witkoff a spus că Putin i-a făcut această mărturisire în timpul celei de-a doua sale vizite în Rusia, la mijlocul lunii martie, care, a adăugat el, a devenit una „personală”. Witkoff a dezvăluit că Putin i-a dat un „portret frumos” al lui Trump pe care Putin îl comandase unui artist rus „important” şi i-a cerut lui Witkoff să aducă tabloul la Casa Albă.
Trump „a fost în mod clar impresionat de el”, a declarat Witkoff, împărtăşind acest episod ca parte a unei discuţii mai ample despre negocierile pentru un acord de pace între Rusia şi Ucraina. „Aşadar, acesta este genul de legătură pe care am reuşit să o restabilim prin, apropo, un cuvânt simplu numit comunicare”, a punctat Witkoff.
The Washington Post, care a relatat sâmbătă despre interviul lui Witkoff cu Tucker Carlson, precizează că a întrebat Casa Albă despre tabloul trimis de Putin, dar nu i s-a răspuns la solicitare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze.
Witkoff, un vechi prieten al lui Trump, magnat imobiliar ca şi el, a preluat roluri-cheie în negocierile privind războaiele din Gaza şi Ucraina.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!