Într-o postare pe Truth Social, candidatul Partidului Republican şi fostul preşedinte Donald Trump susţine că Joe Biden "nu era potrivit să candideze la preşedinţie şi cu siguranţă nu este potrivit să servească ţara şi nu a fost niciodată".
"Escrocul Joe Biden nu a fost potrivit pentru a candida la preşedinţie, şi cu siguranţă nu este potrivit pentru a servi - şi nu a fost niciodată! El a ajuns în funcţia de preşedinte doar prin minciuni, ştiri false şi prin faptul că nu şi-a părăsit subsolul. Toţi cei din jurul său, inclusiv medicul său şi mass-media, ştiau că nu este capabil să fie preşedinte, şi nu a fost - Şi acum, uite ce a făcut ţării noastre, cu milioane de oameni care vin peste graniţa noastră, total necontrolat şi neavizat, mulţi din închisori, instituţii mintale, şi un număr record de terorişti. Vom suferi foarte mult din cauza preşedinţiei sale, dar vom remedia daunele pe care le-a făcut foarte repede. FACEŢI AMERICA MĂREAŢĂ DIN NOU!", a scris Trump.
Democratul Joe Biden a anunţat, duminică seară, că se retrage din campania de realegere în funcţia de preşedinte al SUA, afirmând că acest lucru "este în interesul partidului meu şi al ţării".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!