Acum la Digi FM Marius Dobre VANOTEK FT MIKAYLA - Cherry Lips

Trupa lui Johnny Depp a anulat două spectacole săptămâna aceasta, la Budapesta şi în Slovacia. Care au fost motivele

johnny-depp

Trupa lui Johnny Depp, Hollywood Vampires, din care face parte şi Alice Cooper, a anulat săptămâna aceasta concertele din Slovacia şi Ungaria pe care trebuiau să le susţină în cadrul turneului lor european, relatează The Mirror.

Marţi, trupa şi-a dezamăgit fanii din Budapesta, anulând concertul de pe Papp Laszlo Sport Arena în ultima clipă, din cauza unor "circumstanţe neprevăzute", potrivit News.ro

Arena era deja plină de spectatori, dintre care unii călătoriseră sute de kilometri până în capitala ungară.

"Totul era pregătit, scena era pregătită, echipa din culise era pregătită. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap că ar putea exista o problemă, mai ales că membrii trupei testaseră instalaţia de sunet, care fusese pregătită pentru după-amiază. Nimeni nu s-a gândit la că Johnny Depp nu ar participa, microfonul său fusese montat de un membru al staff-ului, dar acest lucru nu este neobişnuit pentru astfel de vedete", a declarat un plasator pentru tabloidul maghiar Blikk.

Când s-a anunţat că spectacolul este anulat, mulţi au bănuit că este vorba despre Johnny Depp, despre care se ştie că a mai avut în trecut probleme cu drogurile şi alcoolul. Se făceau, de asemenea, speculaţii că ar fi vorba despre o cădere nervoasă a starului din Piraţii din Caraibe.

După câteva zile, presa de la Budapesta a aflat însă că spectacolul a fost anulat întrucât Johnny Depp a leşinat în camera de hotel din capitala ungară şi a fost nevoie chiar să fie chemat un medic.

"Tot ce am auzit este că Depp a fost surescitat, nici măcar nu a putut părăsi hotelul. Am auzit, de asemenea, că au chemat un medic pentru a vedea dacă nu cumva este vorba de ceva mai mult decât un simplu exces ca un star rock", a spus o sursă din stafful hotelului.

Pe reţelele sociale a fost împărtăşită o postare cu o fotografie care sugera că Johnny Depp a fost văzut consumând alcool cu o oră înainte de anularea concertului.

Următorul concert al Hollywood Vampires din cadrul turneului european trebuia să aibă loc joi, 20 iulie, în Slovacia. Dar şi acest spectacol a fost anulat, lăsând fanii dezamăgiţi.

Într-un comunicat, trupa a precizat că nu a putut susţine spectacolul din Slovacia din cauza locului "nesigur" şi "incomplet" pregătit pentru desfăşurarea spectacolului.

Iniţial, spectacolul fusese programat pentru Olympic Fields, în Zvolenska Slatina, un sat din centrul Slovaciei, dar apoi a fost reprogramat la amfiteatrul Banska Bystrica, la aproximativ 30 km depărtare.

Apoi, pe site-ul trupei a apărut un anunţ că spectacolul din Slovacia a fost anulat.

Ulterior, Hollywood Vampires a transmis un comunicat prin intermediul Instagram, în care se spune: "Astăzi, când am sosit la locul de desfăşurare din Slovacia pentru a începe să ne pregătim pentru spectacolul din această seară, a devenit rapid clar că nu era terminată construcţia instalaţiei şi, prin urmare, era nesigură atât pentru trupă, cât şi pentru publicul larg".

"Trupa este foarte supărată de această recentă şi nefericită întorsătură a evenimentelor şi speră să revină atunci când programul o va permite" - a transmis Hollywood Vampires.

În comunicatul de pe Instagram, trupa menţionează că anularea spectacolului din Slovacia nu are "nicio legătură" cu cea din Budapesta, dar i-a asigurat pe fani că "toţi membrii trupei sunt în siguranţă şi sănătoşi".

Conform programului turneului, Hollywood Vampires are un nou concert sâmbătă seară în Polonia, la Slupsk. "Aşteptăm cu nerăbdare să ne vedem în Polonia, Germania şi SUA în zilele următoare", au transmis membrii formaţiei lui Johnny Depp.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
gaga (46)
Lady Gaga, Billie Eilish, Red Hot Chilli Peppers şi alţi artişti celebri vor cânta la...
concerte
Cele mai aşteptate turnee din 2025. Starurile care vor susține concerte în Europa
Blow (2001), Johnny Depp și Penelope Cruz
Johnny Depp revine la Hollywood într-un film cu Penelope Cruz. Acum 13 ani jucau împreună în...
72nd San Sebastian International Film Festival: Modi, Three Days on the Wing of Madness Photocall Johnny Depp attended M
Jack Sparrow s-a întors. Johnny Depp, îmbrăcat în pirat, le-a făcut o surpriză copiilor aflaţi...
Te-ar putea interesa și
calin goia la matinal 1lats
Călin Goia, de la Voltaj, povestește la Digi FM despre cei 25 de ani ai trupei și momentele...
Bucharest, Romania - December 09, 2022: Nicusor Dan, the Mayor of Bucharest, speak to the press after the signing a non-refundable European funds cont
Nicuşor Dan, despre luminiţele de Crăciun: „Anul acesta alocăm cinci miliioane de lei!”...
Opening Gala and premiere of Jeanne du Barry at the 76th Cannes Film Festival, France
Ce se întâmplă cu banii câștigați de Johnny Depp în urma procesului cu Amber Heard. Anunțul...
Snoop Dogg shutterstock_1102574936
Snoop Dogg își amână două concerte în sprijinul grevei scenariştilor
Partenerii noștri
DigiSport Miriuță a vorbit despre ”secretul” succesului! Cum a câștigat Poli Iași la Buzău
Miriuță a vorbit despre ”secretul” succesului! Cum a câștigat Poli Iași la...
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Rome, Basilica of San Giovanni in Laterano, Diocesan Assembly with Pope Francis: Mending the Rift: Beyond Inequalities .
Papa Francisc este "bucuros" că a ieşit din reşedinţa sa, dar rămâne în...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
TIR
Șofer român de TIR, condamnat la 10 ani de închisoare și la plata unei amenzi de peste 25 de...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare in vitro a încurcat...
Smiley, Alex Velea, Connect-R - Nu Ma Ierta - DCDG
Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și anunță un album comun istoric
NANTERRE, FRANCE - JULY 29: David Popovici of Romania celebrates his gold medal during the Men™s 200m Freestyle Medal Ce
David Popovici, din nou în bazin, la opt luni de la Olimpiada de la Paris: „Am ales conştient...