Tudorel Toader, continuă seria postărilor pe Facebook. Duminică, i-a adresat un mesaj fostului europarlamentar Adrian Severin.
„La câte interese are în justiție, mai nou vorbește și un anume Severin!”, a scris Toader, pe Facebook, duminică dimineață.
Acest mesaj al ministrului Justiției vine după ce, Adrian Severin l-a catalogat pe Tudorel Toader ca fiind „impotent” și „laș”.
„Dacă o problema urgentă nu este soluționată urgent de un decident impotent, laș, tranzacționist sau iresponsabil, înseamnă că ea nu este urgentă. Așa ne învață filosoful Tudorel", a scris Adrian Severin pe Facebook.
Adrian Severin, fost europarlamentar, are o condamnare de 4 ani închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. El a fost eliberat condiţionat în februarie 2017, după ce a executat efectiv un an şi trei luni din pedeapsă.
Postarea lui Severin vine în contextul în care Tudorel Toader a explicat, tot pe Facebook, sâmbătă seara, faptul că sunt obligatorii deciziile CCR pronunţate cu privire la legile şi ordonanţele în vigoare (controlul a posteriori), nu şi cele pronunţate având ca obiect legile adoptate de Parlament înainte de promulgarea acestora (a priori).
„Simple precizări! Sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunţate în controlul a posteriori, faţă de o normă juridică în vigoare. Nu sunt obligatorii deciziile CCR care au fost pronunţate în controlul a priori, faţă de proiecte de lege. PS: Legiuitorul poate să renunţe la proiectul de lege supus controlului a priori. Dacă legiuitorul continuă procesul de legiferare, atunci trebuie să respecte soluţiile declarate neconstituţionale”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.
Ulterior, el a mai venit cu o precizare: „În lipsa urgenţei, nu poate fi adoptată o Ordonanţă de Urgenţă!”
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!