Acum la Digi FM Alex Vidia ANDIA - Inimi

Turneul Tenis pentru Fapte Bune ce susţine cauza tinerilor instituţionalizaţi din România

tenis pentru fapte bune

Mai sunt doar câteva zile până la evenimentul sportiv cu impact social al sezonului! Pe 21 şi 22 septembrie, Asociația The Social Incubator organizează turneul „Tenis pentru Fapte Bune” ce susţine cauza tinerilor instituţionalizaţi din România.

Evenimentul va fi găzduit de Pescariu Sports&Spa.

Scopul turneului Tenis pentru Fapte Bune este implicarea comunității în viețile tinerilor instituţionalizaţi și strângerea de fonduri pentru sprijinirea lor ȋn procesul de integrare socio-profesională.

Va fi un eveniment de anvergură dedicat jucătorilor de tenis amatori, ce va reuni oameni de seamă din comunitatea de business și media pe parcursul a două zile, cu momente de interacțiune și networking.
Peste 3.500 de tineri părăsesc anual sistemul de protecție, nepregătiți pentru o viață independentă, sunt marginalizați de către societate și expuși unei game extinse de riscuri. Ca efect al lipsei de integrare, mulți dintre ei rămân pe străzi şi chiar devin victime ale traficului de persoane sau de droguri. Doar 1 din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție se angajează legal. România ocupă astfel locul fruntaş în Uniunea Europeană în ceea ce privește victimele traficului de persoane.

Ȋn efortul de a schimba aceste statistici, toate fondurile strânse ȋn urma turneului vor fi direcţionate către programele asociaţiei de sprijinire a tinerilor defavorizați: mentorat, tutorat, consiliere vocațională și psihologică, vizite exploratorii, ateliere tematice, stagii de practică și educație non-formală în vederea angajării și integrării lor în societate.

Florin Stancu, unul dintre cei 3.540 de tineri ce au trecut pragul asociaţiei, va fi prezent la eveniment atât ȋn calitate de jucător ȋn turneu cât şi pentru a susţine un meci demonstrativ. Florin are 24 de ani şi a crescut ȋn sistemul de protecţie a copilului. A intrat in programul asociaţiei ȋn urmă cu 5 ani când se pregătea să aplice pentru primul său job.

„Asociaţia mi-a oferit o bază de ȋncredere ȋn mine care m-a ajutat mult ȋn evoluţia mea. Am cunoscut oameni foarte faini şi am ȋnvăţat multe lucuri pe care le-am putut aplica apoi. Lucrez acum pe un post foarte bun unde am promovat după 8 luni la o poziţie de coordonare. Ȋn urma sesiunilor de consilliere vocaţională mi-am redescoperit pasiunea pentru tenis pe care o aveam din copilărie. Ei m-au pus ȋn contact cu Academia de Tenis unde am mers aproape zi de zi cinci ani şi mi-am perfecţionat tehnica de joc. De altfel, singur m-am ȋnscris şi am dat examen pentru a deveni arbitru calificat. Tenisul şi sprijinul constant al asociaţiei m-au ajutat să construiesc un echilibru interior, psihologic şi emotional, să ȋmi depăşesc provocările. De aceea ȋmi doresc să joc ȋn turneu şi să contribui ca alţi tineri să aibă parte de sprijin aşa cum am avut şi eu.”, povesteşte Florin.

Turneul este dedicat jucătorilor de tenis amatori ce doresc să contribuie la schimbarea socială susţinând cauza tinerilor defavorizaţi din România.

Graficul de joc este unul extins, cu probe de simplu pe grupe, incluzând şi tablouri de dublu.
Meciurile, se vor disputa sâmbăta 21 septembrie 2019, iar finala şi festivitatea de premiere vor avea loc ȋn ultima zi a turneului.

Proiectul este inițiat și coordonat de Cristina-Simona Nedelcu, multiplă campioană mondială și europeană la gimnastică, expertă în management sportiv şi susținătoarea cauzei tinerilor defavorizați din programele Asociaţiei The Social Incubator.

“Parcursul meu ca sportiv de performanță m-a învățat că sportul conectează și sensibilizează comunitățile și prin acest turneu de tenis mi-am dorit să readucem în atenția publicului vulnerabilitățile și riscurile cu care tinerii defavorizați se confruntă și să convingem cât mai multe persoane să se implice în cauza noastră. The Social Incubator reprezintă o șansă reală pentru aceștia și le oferă acces la diverse oportunități care îi creionează și îi modelează astfel încât să devină ei înșiși motoare ale schimbării. Sunt convinsă ca Tenis Pentru Fapte Bune va fi un eveniment cu o energie incredibilă, care va avea un impact semnificativ atât în viețile participanților, cât și în viețile beneficiarilor cu care lucrăm.”, spune Cristina-Simona Nedelcu, Coordonatoarea Proiectului.

„Ceea ce ne propunem prin acest turneu este să creştem nivelul de conştientizare al publicului larg asupra problemelor sociale cu care se confruntă tinerii instituţionalizaţi din România şi să creăm un cadru concret prin care comunitatea să se poată implica direct ȋn susţinerea lor. Avem convingerea că Tenis pentru Fapte Bune va avea un impact semnificativ în viețile tinerilor vulnerabili.”, adaugă Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator.

Turneul se bucură de susţinerea multor personalităţi din lumea sportului şi culturii: Alexandra Cadanţu, Ana Bogdan, Ana Maria Brânză, Dana Nălbaru, Dragoş Bucur, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Monica Roşu, Randi, Roxana Ciuhulescu.

Detalii despre desfăşurarea turneului, dar şi galeriile foto vor fi accesibile pe pagina de Facebook a evenimentului.

***
Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor defavorizaţi din România prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative.

Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor defavorizate.

În mai 2014 a fost lansat programul principal al organizației, al cărui scop este de a-i susține pe tinerii care au părăsit - sau urmează să părăsească - sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția (în alte condiții foarte dificilă și împânzită cu riscuri) către viața adultă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
pensiune tudor chirila
Tudor Chirilă, convins de Andreea Esca să-și cumpere o proprietate...
META to Replace Fact Checkers with Community Notes
Meta în mijlocul controverselor: Deciziile recente ale companiei...
Neymar/ Profimedia
Neymar a anunţat că ultima lui Cupă Mondială va fi cea din 2026
Partenerii noștri
Digi24 Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac prăpăd în Los Angeles
Donald Trump Jr. susține că Ucraina e de vină pentru incendiile care fac...
DigiSport Dorinel Munteanu și-a decis viitorul
Dorinel Munteanu și-a decis viitorul
PeRoz Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea în brațele unei doamne de la azil: „După o anumită vârstă, dragostea este simplă
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea în brațele unei doamne de la azil...
Film Now De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A fost bântuită de suspiciuni"
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut...
Digi World Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală grea
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din...
ProFM Oscar 2025. Elton John și Pharrell Williams ar putea fi nominalizați pentru cea mai bună melodie originală
Oscar 2025. Elton John și Pharrell Williams ar putea fi nominalizați...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
Mesaj pe WhatsApp, mesagerie online, fraudă pe social media
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
gaze
Prețurile la energie ar putea rămâne plafonate și după 1 aprilie
Vreme februarie/ Shutterstock
Cum va fi vremea în luna februarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Daniel David/ Profimedia
Ministrul Educaţiei, despre examenul de licenţă: „Ar trebui să fie un element de culturalizare”
Novak Djokovici
Djokovici spune că a fost „otrăvit” în perioada în care a fost reţinut la Melbourne, în 2022...