Un cetăţean american a fost condamnat, luni, la şase ani de închisoare de un tribunal rus, fiind acuzat că a încercat să îşi „răpească” fiul rus şi să îl scoată din ţară, pe fondul tensiunilor dintre Moscova şi Washington, relatează AFP.
„Tribunalul districtual Leningradski (din Kaliningrad) l-a condamnat (pe cetăţeanul american) la şase ani de închisoare şi la executarea pedepsei într-o colonie penală cu regim strict”, se arată într-un comunicat pe Telegram, potrivit News.ro.
Americanul, a cărui identitate exactă nu a fost dezvăluită, „a fost, de asemenea, amendat cu 100.000 de ruble” (aproximativ 1.000 de euro la cursul actual), potrivit instanţei.
Potrivit relatării instanţelor ruse, acuzatul şi-a găsit fiul în vârstă de patru ani, care are cetăţenie rusă, în enclava Kaliningrad în iulie 2023, cu scopul de a-l „scoate” din Rusia. Două zile mai târziu, „fără acordul mamei”, individul ar fi „încercat” împreună cu fiul său „să treacă frontiera” cu Polonia, „traversând păduri şi mlaştini”, înainte de a fi arestat de poliţiştii de frontieră ruşi.
În ultimii ani, mai mulţi occidentali, în special americani, au fost arestaţi în Rusia şi au făcut obiectul unor acuzaţii grave, Washingtonul denunţând luarea de ostatici pentru a obţine eliberarea ruşilor deţinuţi în străinătate. La 1 august, Occidentul şi Rusia au efectuat cel mai mare schimb de prizonieri de la sfârşitul Războiului Rece, printre care jurnalistul american Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan, care au fost eliberaţi de Moscova.
Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt extrem de deteriorate de când Vladimir Putin a ordonat armatei sale să lanseze o ofensivă împotriva Ucrainei în februarie 2022. De atunci, Statele Unite au sprijinit Kievul militar şi financiar.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!