Un bărbat din Statele Unite a dezvoltat un "incontrolabil accent irlandez" după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată, în pofida faptului că nu a vizitat niciodată Irlanda, au anunţat cercetătorii din Statele Unite, citaţi vineri de BBC.
Pacientul, care locuia în statul Carolina de Nord şi avea puţin peste 50 de ani, a dezvoltat cel mai probabil "sindromul accentului străin" (FAS), potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, relatează Agerpres.
Acest sindrom foarte rar l-a făcut pe pacientul american, care nu avea rude apropiate în Irlanda, să vorbească cu accent irlandez până la moartea sa. Mai multe cazuri similare au fost înregistrate la nivel mondial în anii recenţi.
Cazul pacientului din Statele Unite a fost studiat de cercetători de la Universitatea Duke din Carlina de Nord şi de la Centrul de cercetări în urologie din Carolina de Sud.
"Din câte ştim noi, acesta este primul caz de FAS depistat la un pacient cu cancer de prostată şi al treilea care a fost detectat la un pacient cu tumori maligne", au precizat autorii studiului.
Multe dintre elementele de identificare a pacientului, inclusiv numele şi naţionalitatea sa, nu au fost incluse în studiu. Cercetătorii au dezvăluit totuşi că pacientul a trăit pentru o perioadă în Anglia când avea puţin peste 20 de ani şi că a avut câteva rude, însă foarte îndepărtate, care trăiesc în Irlanda. Până la diagnosticare, pacientul nu a vorbit niciodată cu un accent străin.
"Accentul lui era incontrolabil, prezent în toate situaţiile şi a devenit gradual persistent", au adăugat medicii americani, precizând că acel stil ciudat de vorbire a început să se manifeste la 20 de luni după ce pacientul începuse tratamentul oncologic.
Deşi boala lui s-a agravat, accentul irlandez i-a rămas până la moartea sa, care s-a produs câteva luni mai târziu.
"Nu avea nicio anomalie neurologică, niciun istoric psihiatric, iar RMN-ul nu a arătat anomalii cerebrale la instalarea simptomelor. În pofida chimioterapiei, cancerul său endocrin de prostată a avansat, generând multiple metastaze cerebrale şi, cel mai probabil, o paralizie ascendentă paraneoplazică, provocându-i decesul", au adăugat medicii americani.
Ei bănuiesc că modificarea vocii pacientului a fost cauzată de o afecţiune denumită "tulburare neurologică paraneoplazică" (PND). PND se produce atunci când sistemul imunitar al pacientului diagnosticat cu cancer atacă părţi ale creierului său, precum şi muşchi, nervi şi măduva spinării.
Alte persoane care au dezvoltat FAS au vorbit cu jurnaliştii de la BBC despre sentimentul neliniştitor pe care îl aveau atunci când auzeau "un străin în propria casă" de fiecare dată când vorbeau.
În 2006, o femeie britanică, Linda Walker, a suferit un accident vascular cerebral şi a descoperit apoi că accentul ei obişnuit din nordul Angliei a fost înlocuit cu un accent asemănător celui folosit de persoanele din Jamaica.
Unul dintre primele cazuri raportate de FAS a avut loc în 1941, când o femeie din Norvegia a dezvoltat un accent german după ce a fost lovită de schije în timpul unui raid aerian din Al Doilea Război Mondial. Ea a fost evitată apoi de localnici, care au crezut că era spioană nazistă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!