Un bărbat în vârstă de 24 de ani a murit în noaptea de luni spre marţi, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un sens giratoriu, de la ieşirea din Constanţa. Poliţiştii au stabilit că el avea suspendat dreptul de a conduce.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi, în noaptea de luni spre marţi, cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieşire din municipiul Constanţa, s-a produs un accident rutier grav, relatează News.ro.
“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configuraţia drumului şi ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu”, au precizat poliţiştii.
La locul accidentului au ajuns şi echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, două ambulanţe SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă.
Şoferul a fost declarat decedat de medicul echipajului SMURD.
“În urma verificărilor s-a constatat faptul că şoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!