Un bărbat de 27 de ani s-a autoincendiat din greşeală, marți seară, în faţa unui complex comercial din Bucureşti. El încerca să-şi aprindă o ţigară, când a luat foc o sticlă de alcool sanitar pe care o avea asupra sa. A suferit arsuri de gradul II.
”La data de 18 martie 2025, poliţiştii Capitalei, din cadrul Secţiei 22 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi autoincendiat în faţa unui complex comercial, situat în Sectorul 6. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii care au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 27 de ani”, a transmis, marţi seară, Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.
Poliţiştii au stabilit că, în momentul în care bărbatul ar fi deschis focul pentru a aprinde o ţigară, ar fi aprins accidental şi o sticlă de alcool sanitar pe care o avea asupra sa, astfel luându-i foc şi geaca cu care acesta era îmbrăcat.
A suferit arsuri de gradul II la frunte, gât şi în zona membrelor superioare.
”De asemenea, în sprijin s-a deplasat şi un echipaj de prim-ajutor, care a acordat bărbatului îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital pentru investigaţii suplimentare. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 22, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă”, a mai transmis sursa citată.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!