Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo JAY SEAN FT. LIL WAYNE - Down

Un bărbat din Argeș a murit după ce zidul unei case pe care încerca să o demoleze a căzut peste el

Ambulanța București-Ilfov (SABIF)
Ambulanță de la serviciul București-Ilfov

Un bărbat din judeţul Argeş a murit, vineri, după ce zidul unei case pe care încerca să o demoleze a căzut peste el.

”Pompierii de la Punctul de Lucru Stolnici, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş au fost solicitaţi să intervină în localitatea Hârseşti, în cazul unei persoane care ar fi fost surprinsă de către un zid din pământ, căzut de la o casă bătrânească”, a transmis, vineri, ISU Argeş.

Sursa citată a precizat că a fost vorba despre un perete care a căzut peste o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 65 de ani, în timpul în care acesta încerca să dărâme o construcție, relatează News.ro.

”Localnicii au reuşit să îndepărteze din dărâmăturile care căzuseră peste victimă, iar pompierii l-au extras şi au început manevrele de resuscitare, care au fost continuate de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş”, a mai transmis sursa citată.

Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Românul care a făcut parte din echipa care a amenajat mormântul Papei Francisc
Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Bărbatul care s-a urcat pe clădirea ICCJ, în semn de protest, amendat cu 1.500 de lei. A...
Accident in Vrancea
Un bărbat de 33 de ani a murit, după ce a adormit la volan şi a intrat într-o altă maşină...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Bebeluș de trei luni decedat într-un spital din Craiova. Tatăl reclamă erori medicale
Te-ar putea interesa și
O fată de 15 ani din Argeş a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică/ Shutterstock
O fată de 15 ani din Argeş a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Vehiculul era...
Papa Francisc
Papa Francisc şi-a petrecut ultima zi a vieţii lucrând, în ciuda indicaţiilor medicilor: „A...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal
Julieta Szönyi/ Foto: Facebook
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Trump, salvat de o gafă imensă de soția lui. Ce i-a șoptit Melania la ureche la înmormântarea papei Francisc
VIDEO Trump, salvat de o gafă imensă de soția lui. Ce i-a șoptit Melania...
DigiSport Ce veste! Starul de 75.000.000 € și-a revenit și ar putea juca în Barcelona - Inter
Ce veste! Starul de 75.000.000 € și-a revenit și ar putea juca în...
PeRoz Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul cu 47 de ani mai mare: "În trei ani m-am obișnuit cu gândul"
Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul...
Film Now Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar amândoi ne simțim mai bine”
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39...
Digi World De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a rămâne relevantă”
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Trump spune că crede că Zelenski este pregătit să renunţe la Crimeea, la începutul unei...
Țevi, conducte, RADET, apă caldă, căldură, încălzire, agent termic
Trei zile de lucrări la sistemul de termoficare din Capitală. Bucureştenii din toate...
Şofer amendat cu peste 1.000 de lei, după ce şi-a turat maşina şi a umplut de fum o stradă/ Foto: Facebook
Şofer amendat cu peste 1.000 de lei, după ce şi-a turat maşina şi a umplut de fum o stradă...
serghei lavrov
Lavrov reiterează condiţiile maximaliste ale Moscovei şi cere recunoaşterea internaţională a...