Un bărbat din București le-a prezentat jandarmilor un buletin care expiră în anul 3119. El a încercat să se legitimeze cu un document intitulat „ENTITATEA SUVERANĂ INDIVIDUALĂ EXEMPT”.
„Actul de identitate” indică naționalitatea titularului drept „suveran”, iar la data nașterii mai 2018. Mai mult, actul ar expira abia mileniul următor, în anul 3119.
Bărbatul a refuzat cu orice preț să furnizeze informații reale cu privire la identitatea sa reală, drept urmare, jandarmii au cerut sprijinul unui echipaj de ambulanță, care l-au dus pe bărbat la Spitalul de Psihiatrie Obregia, pentru un consult de specialitate.
Comunicatul Direcţiei Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti:
„A refuzat legitimarea motivând că este suveran
Marți, 21 aprilie, în jurul orelor 18:30, pe raza Sectorului 4, jandarmii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, au depistat un bărbat care a încercat să se legitimeze cu un document intitulat “ENTITATEA SUVERANĂ INDIVIDUALĂ EXEMPT”.
Documentul nu este, conform legislației în vigoare, prevăzut ca act de identitate valabil pentru legitimare.
Persoana în cauză a refuzat în mod repetat să dea detalii pentru stabilirea identității, menționând faptul că este suveran și că nu recunoaște instituțiile statului, fiind condus la sediul secției de poliție competentă teritorial, pentru continuarea verificărilor.
Din cauza comportamentului deviant pe care-l manifesta, a fost solicitat un echipaj de ambulanță care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, pentru un consult de specialitate.
Cu toții am observat că, în această perioadă, vedem jandarmi în spațiul public, verificând respectarea ordonanțelor militare în vigoare. Pe această cale, facem apel la cetățeni să coopereze cu forțele de ordine, să răspundă prompt solicitărilor acestora și să înțeleagă că suntem în stradă pentru siguranța tuturor.”
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!