Podul Francis Scott Key din Baltimore, Maryland, cu o lungime de 2,57 km, s-a prăbuşit marţi după ce un cargobot a intrat în coliziune cu acesta, relatează presa americană.
Echipele de intervenţie de urgenţă caută cel puţin şapte persoane despre care se crede că se află în apă, a declarat Kevin Cartwright, directorul de comunicare al Departamentului de pompieri din Baltimore, pentru Associated Press, în jurul orei locale 3 dimineaţa (9:00, ora României).
El a precizat că agenţiile de salvare au primit apeluri la 911 în jurul orei 1:30 a.m., raportând că o navă care se deplasa spre ieşirea din Baltimore a lovit un pilon al podului, provocând prăbuşirea acestuia. Mai multe vehicule se aflau pe pod în acel moment, inclusiv unul de mărimea unui tractor cu remorcă, relatează News.ro.
"În acest moment ne concentrăm asupra încercării de a salva şi recupera aceste persoane", a declarat Cartwright. El a spus că este prea devreme pentru a şti câte persoane au fost afectate, dar a numit prăbuşirea un "eveniment în curs de desfăşurare cu victime în masă".
Cartwright a mai spus că se pare că există "unele încărcături care atârnă de pod", creând condiţii nesigure şi instabile, şi că, în consecinţă, echipele de intervenţie de urgenţă operează cu prudenţă.
"Aceasta este o urgenţă gravă", a declarat oficialul.
Podul face parte din autostrada de centură a oraşului Baltimore. Potrivit The Guardian, nava a luat foc în momentul coliziunii, apoi s-a scufundat.
Cargobotul se numea Dali, avea 29 de metri şi naviga sub pavilion Singapore. Dali plecase din Baltimore la ora 1.00 dimineaţa şi se îndrepta spre capitala Sri Lanka, Colombo, potrivit platformei de date maritime MarineTraffic.
Imaginile cu podul prăbuşit sunt spectaculoase. În mai multe videoclipuri postate pe reţelele sociale se poate observa că o parte considerabilă din impresionanta structură metalică, inaugurată în 1977, s-a prăbuşit în râul Patapsco.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!