O vulpe flămândă a fost filmată de un preot în timp ce mănâncă ciocolată din mâna acestuia. Imaginile au fost făcute publice de preotul Sorin Buşoi, de la Parohia „Schimbarea la Faţă” din Reşiţa, pe pagina sa de Facebook.
În filmulețul postat de preot, în care hrănește cu mâna lui o vulpe pe care a întâlnit-o, în urmă cu trei zile, la Văliug, animalul pare „timid” la început, însă în cele din urmă a acceptat să mănânce batonul de ciocolată chiar din mâna preotului, mirat și el de atitudinea animalului cunoscut drept unul foarte greu de îmblânzit.
Citește și: Reacția unui rottweiler după ce un chiropractician i-a trosnit gâtul
”Deci nu pot să cred, uite-o cum vine lângă mine”, comentează preotul în timp ce filmează vulpea care pare flămândă.
După ce ia bucata de ciocolată, vulpea se retrage puțin pentru a-și savura desertul, apoi se întoarce în speranța că va primi din nou o mică atenție.
”Nu pot să cred, asta-i domestică, măi frate”, se miră preotul atunci când vulpea s-a apropiat atât de mult de el încât a luat batonul cu ciocolată chiar din mâna bărbatului.
Citește și: VIDEO: Imagini amuzante cu o vulpe la vânătoare de rozătoare
Și în Bucegi, la cota 2500 o vulpe vizitează frecvent echipa de meteorologi de la stația meteo. Animalul s-a obișnuit atât de mult cu oamenii încât se comportă aproape ca un animal de casă. Se pare că frigul, dar și lipsa hranei determină animalele sălbatice să-și modifice comportamentul și să se apropie tot mai mult de oameni, relatează ziare.com.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!