Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au terminat de judecat dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța și Mamaia, în care este cercetat și fostul primar al Constanței.
Un procuror anticorupție a cerut astăzi condamnarea lui Radu Mazăre la o pedeapsă orientată spre maximum pentru infracțiunile comise: 15 ani de închisoare!
Alături de fostul edil sunt anchetați și fostul șef al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, și foștii acționari ai clubului Dinamo, Cristian Borcea și Dragoș Săvulescu.
Procurorul a mai explicat că, în cazul lui Mazăre, faptele se prescriu în iulie 2023.
Judecătorul Ionuț Matei a anunțat că va amâna pronunțarea sentinței în acest dosar aflat în faza de apel după ce Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel București, în iulie 2017, la 4 ani de închisoare cu suspendare.
Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, la fel și Dragoș Săvulescu, în timp ce Cristian Borcea a fost achitat.
Potrivit DNA, aceștia ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 114 milioane de euro prin retrocedarea ilegală a unor întinse suprafețe de teren, inclusiv din faleză și plajă.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM, la fiecare 30 de minute. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!