Un român a ajuns la pușcărie în Spania, după ce a furat o sticlă de whisky scoțian de colecție. Bărbatul trebuie să stea după gratii un an de zile.
Constantin Dumitru a fost condamnat la un an de închisoare de o instanță din Spania, fiind acuzat că a sustras o sticlă de whisky scoțian evaluată la 5.000 de euro dintr-un magazin din cartierul Salamanca, zonă exclusivistă din Madrid. Românul nu este la prima sa fapt de acest fel, asta pentru că numele său a fost găsit și într-un dosar, în care apare că a furat 45 de sticle de vin de lux din restaurantul hotelului Atrio în Spania, evaluate la 1,6 milioane de euro.
Atât el, cât și Priscila Guevara, partenera sa și complice la jaful ulterior din restaurantul din Cáceres, se află în închisoare din august anul trecut în așteptarea procesului, potrivit ziarulromanesc. Judecătorul a considerat dovedit că bărbatul cu dublă naționalitate, română și olandeză, Constantin Dumitru, este autorul furtului sticlei de whisky scoțian, evaluată la 5.000 de euro.
În instanță, Dumitru a negat că este el persoana care apare în înregistrările camerelor de supraveghere ale localului din Madrid. „Mergeam des la acel magazin. Nu-mi amintesc dacă am fost în ziua în care s-a comis tâlhăria”, a răspuns el la întrebările avocatului său.
Cu toate acestea, unul dintre angajați și-a amintit perfect de român, potrivit El País. Pe 8 august 2019, Constantin Dumitru a mers să cumpere, împreună cu fiica sa, câteva sticle de vin. „A fost el, fără îndoială”, a spus angajatul, după ce a vizionat înregistrările și l-a recunoscut ca un client obișnuit. „Am sunat imediat la poliție, așa cum îmi fusese indicat să fac, dacă ar fi reapărut”, a explicat el.
În câteva minute, Dumitru și fiica lui au fost însoțiți la secția de poliție.La fel ca vinurile furate de la restaurantul Atrio, sticla de whisky în cauză nu a fost încă găsită.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!