Acum la Digi FM PEDRO CAZANOVA INVITES ANDREA - Selfish Love

Un șofer din Vrancea a primit o amendă pentru că a murdărit carosabilul cu noroiul de pe șosea

mitsubishi-l200-offroad-122

Un șofer din Odobești, Vrancea, a primit o amendă de 1000 de lei pentru că a murdărit carosabilul cu noroiul de pe șosea. Omul a contestat în instanță amenda, deoarece consideră că nu este vina lui că străzile sunt murdare.

„După ce am citit adresa primită, am suferit un atac de panică, deoarece, pur şi simplu nu ştiam despre ce este vorba, despre ce fapta contravenţională se face vorbire că am săvârşit la data de 03.02.2019, nefiind oprit în acea zi de niciun organ de poliţie, locală sau de municipiu, ştiind doar că, în acea zi fusesem la cumpărături. Sunt o persoană care conduce prudent, port întotdeauna centura de siguranţă şi nu depăşesc limita legală de viteză. Fapta mea nu a produs nici o urmare periculoasă. Eu nu am mai fost niciodată sancţionat pentru astfel de evenimente. Nici eu, nici alt şofer care circulă în interiorul oraşului nu avem obligaţia de a deţine în maşină recipiente cu apă, pentru a le spăla ori de câte ori se murdăresc cauciucurile din cauza infrastructurii deficitare”, a declarat bărbatul pentru Adevărul.

Șoferul a contestat amenda în instanță. Polițistul care i-a întocmit procesul verbal i-a transmis acestuia că șoferului că amenda are legătură cu articolul 5 din Hotărârea de Consiliu Local Nr. 25/2017, care spune că nu are voie „să intre pe străzi, cu autovehicule proprietate personală, cu pneuri murdare”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Sursă foto: Promotor.ro

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Seismograph,And,Earthquake.a,Seismograph,Records,The,Seismic,Activity,Of,An
Cutremur cu maginitudinea 4,1, în judeţul Vrancea
Un şofer de autobuz a pierdut o primă de pensionare de 73.000 de euro după ce a luat 6 euro din banii călătorilor/ Shutterstock
Un şofer de autobuz a pierdut o primă de pensionare de 73.000 de euro după ce a luat 6 euro...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tânără de 19 ani din Timişoara, la spital după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei...
Te-ar putea interesa și
Tânăr amendat în Austria pentru o foaie de hârtie aruncată greșit/ Shutterstock
Tânăr amendat în Austria pentru o foaie de hârtie aruncată greșit. A plătit de 500 de ori mai...
Federal Chancellor Scholz travels to the World Climate Conference
Amendă de 4.500 de euro pentru un bărbat care l-a îmbrăţişat pe cancelarul Scholz pe aeroport...
Cinque Terre / Shutterstock
Șlapii, interziși în paradisul italian preferat de români. Autoritățile dau amenzi uriașe
Microbuzul căzut în Dunăre a fost scos la mal
Microbuzul răsturnat în Dunăre, la Mehendinți, a fost adus la mal, iar corpul șoferului a fost...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...