Acum la Digi FM VELVET - Rock Down To Electric Avenue

Un stomatolog a fost reţinut pentru 24 de ore. A decontat servicii medicale fictive pentru pacienţi, în valoare de aproape 100.000 de lei

Cabinet stomatologic,dentar,dinți

Un medic stomatolog a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii doljeni, fiind acuzat că a decontat servicii medicale fictive acordate unor pacienţi, prejudiciul ridicându-se la aproape 100.000 de lei.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că au fost făcute şase percheziţii în Craiova şi în comuna Radovan, atât la domiciliul unor cadre medicale, cât şi la sediul cabinetelor medicale în care aceştia asigură asistenţă medicală de specialitate, potrivit News.ro.

“Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada mai 2022 – februarie 2023, femeia de 33 de ani, în calitate de medic stomatolog, prin completarea şi depunerea unor înscrisuri nereale, ar fi indus şi menținut în eroare reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând şi decontând servicii medicale stomatologice fictive acordate unor pacienţi, inclusiv minori, fapt ce ar fi avut ca urmare obținerea unui folos patrimonial injust. Prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate Dolj este de peste 98.000 lei”, a transmis IPJ Dolj.

Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals. Ea va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța/ Foto: Ziarul de Constanța
O tânără s-a plimbat complet dezbrăcată printr-un mall din Constanța...
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la câţiva metri de „Mona Lisa”/ Foto: captură video
Portretele lui Donald Trump şi Friedrich Merz, expuse de youtuberi la...
Law,And,Justice,Symbols.,Bokeh,Background.
Opt poliţişti din Capitală, reţinuţi de procurori pentru corupţie
Pe aceeași temă
Rică Răducanu/ Profimedia
Câți bani a pierdut Rică Răducanu la jocurile de noroc. „E boală grea. Joc de ani de zile”
Ball,On,The,Green,Field,In,Soccer,Stadium.,Ready,For
Câştigătoarea Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA va primi până la 125 milioane de euro
Bărbat în vârstă/ Shutterstock
Bătrân de 93 de ani înşelat cu peste 300.000 de euro. Bănuiţii se dădeau drept preoţi
irinel columbeanu si fiica lui
Irina Columbeanu, tot mai departe de tatăl ei: „Nu-l mai ajută nimeni”. Ce decizie a luat la...
Te-ar putea interesa și
silviu prigoana si adriana bahmuteanu
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori...
Dwayne Johnson a fost cel mai bine plătit actor din lume în 2024
Horaţiu Potra 2024-12-08-4135
Horaţiu Potra, despre banii găsiţi în locuinţa sa la percheziţii: „Nu mă obligă nimeni să-i...
Build,In,Bank,Cash,Atm,Machine,In,Concrete,Wall.,3d
Un bărbat din Maramureș a găsit 7.200 de euro într-un bancomat și a plecat cu banii. Ce s-a...
Partenerii noștri
DigiSport Criza de goluri l-a pus pe gânduri pe Lucescu. Revine în lot fotbalistul ignorat la ultimele două convocări?
Criza de goluri l-a pus pe gânduri pe Lucescu. Revine în lot fotbalistul...
PeRoz Shiloh Jolie, copia fidelă a mamei sale. Coafura în stil Lara Croft evidențiază asemănarea izbitoare cu Angelina Jolie
Shiloh Jolie, copia fidelă a mamei sale. Coafura în stil Lara Croft...
Film Now Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut...
Digi World Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru sănătatea mea mentală”
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Billie Jean King
Billie Jean King, prima sportivă cu o stea pe Hollywood Walk of Fame...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Prince Harry Arrives At High Court
Prinţul Harry, în faţa Curţii de Apel din Londra într-o nouă încercare de a recâştiga...
Ukrainian President Zelenskyy Meets with UK Foreign Secretary David Lammy
Doi soldaţi chinezi au fost capturaţi în timpul luptelor din estul Ucrainei, afirmă Zelenski
Conducte de apă, avarie, RADET, Termoenergetica, căldură, apă caldă, energie termică
Lucrări la sistemul de termoficare în mai multe zone ale Capitalei. Anunțul făcut...
Bucharest,,Romania,-,December,5,,2018:,Logo,Of,The,Romanian
Doi primari din judeţul Botoşani, reţinuţi de DNA pentru luare de mită. Un fost primar, un...