Un tânăr de 28 de ani din județul Sălaj, revenit în țară din Marea Britanie, a fugit o dată din izolarea la domiciliu și de două ori din carantină. El a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Bărbatul este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Tânărul de 28 de ani s-a întors din Marea Britanie în data de 18 martie și a fost izolat la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Cel în cauză nu a respectat măsura, fiind depistat de polițiști în centrul municipiului Zalău, la data de 27 martie, motiv pentru care a fost plasat în carantină pentru o perioadă de 14 zile (27 martie-10 aprilie), explică oamenii legii.
O zi mai târziu, în 28 martie, bărbatul a părăsit centrul de carantină, fiind identificat de polițiști la o locuință din municipiul Zalău și plasat din nou în carantină pentru 14 zile, pentru perioada 28 martie - 11 aprilie.
În data de 10 aprilie, tânărul a fugit, din nou, și a fost prins de un echipaj de jandarmi într-o benzinărie.
Față de acesta s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru comiterea a două infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor. Cel în cauză a fost reținut și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, iar marți va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj în vederea luării unei măsuri preventive, au mai spus polițiștii din Sălaj.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!