Cercurile conspiraționiste vorbesc tot mai mult despre prezența unor cipuri în măștile de protecție pe care tot mai multe țări le-au impus locuitorilor în contextul pandemiei de coronavirus. Producătorii spun, însă, că cipurile nu au nimic de-a face cu urmărirea utilizatorilor măștilor.
Unele modele de măști sunt într-adevăr echipate cu cipuri, dar acestea nu au nici pe departe rolul de a spiona, ci au un scop practic. Tehnologia este folosită pentru a stabili de câte ori sunt spălate produsele reutilizabile.
De la începutul crizei, o companie franceză comercializează măști pentru profesioniști echipate cu un cip RFID. Acesta din urmă este cunoscut pentru faptul că a „revoluționat” industria, fiind folosit pentru cardurile de credit sau încorporat în etichetele îmbrăcăminții.
Odată activat, cipul RFID „transmite datele sale de identificare prin antenă. Informațiile sunt apoi preluate și procesate în baza de date corespunzătoare: nume, preț, stoc, validitate”, explică specialiștii. Practic, un cip RFID ține locul unui cod de bare și permite „scanarea a sute de etichete simultan, chiar în prezența obstacolelor și până la zece metri distanță”.
Astfel de cipuri sunt frecvent folosite de magazinele Decathlon din toată lumea, unde clienții trebuie doar să pună obiectele pe care le doresc într-un coș, iar acestea sunt identificate cu ajutorul cipului și prețul final este afișat pe un ecran.
În ceea ce privește măștile cu cipuri încorporate, utilizatorii cipurilor spun că acestea au scopul de a urmări masca, nu persoana care o utilizează.
Teoriile din jurul acestui cip nu s-au născut odată cu criza. „Ele au circulat în special cu privire la cipurile subcutanate, nu atât cele care se află în obiecte care sunt în mod regulat în centrul acestor teorii”, își amintește Rudy Reichstadt, fondatorul Conspiracy Watch.
Există teorii că cineva urmărește să controleze populația, să ne geolocalizeze sau să inițieze o fază de transhumanism. În unele teorii, unii vor să ne otrăvească. Aceste cipuri ar fi folosite pentru a ne injecta cu otravă care ne-ar modifica facultățile intelectuale. Există tot felul de fantasme în spatele acestor cipuri, mai spune Reichstadt.
Foto: Laura Dewilde.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!