USR PLUS anunță lansarea proiectului național „Salvează o școală”. Inițiatorii vor să fie transformate în dispensare ori locuințe sociale clădirile în care au funcționat școli, dar care au fost închise și abandonate.
Peste 1.000 de școli au fost închise doar în ultimii patru ani, cele mai multe în mediul rural. Iar peste 300 de comune nu au nici medic de familie, nici dispensar, atrag atenția reprezentanții USR PLUS. Ei spun că toate clădirile școlilor închise pot fi transformate în locuințe sociale pentru cei vârstnici, pentru medici sau chiar profesori, în creșe sau grădinițe, biblioteci ori farmacii.
Banii necesari ar putea veni de la Compania Națională de Investiții sau de la Bruxelles, mai spun inițiatorii acestui proiect.
Între timp, PSD a depus în Parlament un proiect prin care se elimină avizul ministrului Educației pentru transformarea școlilor abandonate în spații cu un alt uz.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!