Duminică, 17 martie 2019, de la 14:30, Venera Arapu vine la Ultraviolet, noua emisiune de lifestyle de la Digi24, pentru o discuție despre "copilul teribil" al modei, Alexander McQueen, care duminică ar fi împlinit 50 de ani.
Creaţiile lui Alexander McQueen au revoluţionat lumea haute-couture. Au şocat, au reinventat spectacolul modei şi au stârnit deopotrivă fascinaţie şi indignare. A fost primul designer care a folosit pe catwalk tehnologii avansate, iluzii optice şi holograme.
"Era un cub de sticlă pe podium, iar publicul a fost obligat să stea o oră în sală până să-nceapă prezentarea şi, în interiorul cubului, era întuneric, în sală era lumină. Astfel că tot publicul se oglindea în pereţii respectivi. A fost un fel de presiune psihică pentru că toţi erau tentaţi să se privească. Iar Alexander McQueen, din backstage, se amuza că vedea pe monitor şi zicea "uite-i cât de stresaţi sunt pentru că trebuie să se privească. Să vadă şi ei ce înseamnă să fii privit", spune Venera Arapu pentru Ultraviolet.
Creatoarea de modă a studiat în atelierul faimosului designer britanic. În 1994, ea a urmat un internship la Paris, la Casa de modă Givenchy, în perioada în care Alexander McQueen conducea direcţia artistică. La zece ani de la sinuciderea artistului, Venera Arapu povestește la Ultraviolet despre experiența de a se forma alături de unul dintre oamenii care au marcat evoluția modei.
Ultraviolet, cea mai dinamică emisiune de stil din media românească, filtrează informaţiile din lifestyle prin “lentila” specialiştilor din domeniu, în fiecare duminică, de la 14:30, la Digi24. Ultraviolet este podiumul pentru eleganță, bun gust, simplitate şi oameni care chiar ştiu ce înseamnă să ai stil. De la haute-couture la eco-fashion, de la oamenii care au găsit secretul unei vieți echilibrate la figuri emblematice ale modei, Ultraviolet aduce în prim plan poveștile succesului în lumea stilului.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!