NASA a difuzat în premieră imagini cu momentul în care sonda Osiris-Rex ajunge pe suprafața asteroidului Bennu, aflat la 330 de milioane de kilometri distanță, pentru a colecta mostre de sol de suprafața acestuia. Este ceea ce oficialii agenției spațiale au numit „un moment istoric”.
Imaginile au fost filmate în 20 octombrie 2020 și arată câmpul vizual al camerei SamCam de pe sondă, în timp ce Osiris-Rex se apropie și atinge suprafața asteroidului Bennu.
Datele preliminare arată că brațul de eșantionare a atins suprafața asteroidului timp de aproximativ 6 secunde, după care sonda s-a îndepărtat de suprafață, potrivit NASA.
Scopul sondei a fost să colecteze cel puțin 60 de grame, poate chiar un kilogram din roca asteroidului.
Deoarece Bennu este un obiect spațial foarte primitiv, oamenii de știință spun că suprafața și praful ar putea deține indicii fascinante despre modul în care s-au format Soarele și planetele în urmă cu mai bine de 4,5 miliarde de ani.
Sonda Osiris-Rex, lansată în 2016, are dimensiunile unei furgonete. Ea va revenit pe pământ abia în 2023 cu materialele colectate.
NASA speră că această misiune spaţială, realizată cu un buget de 1 miliard de dolari, să contribuie la descifrarea secretelor legate de originile sistemului solar.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!