Acum la Digi FM C-BLOCK - so strung out

VIDEO: Un afacerist şi-a sărbătorit cu ziua de naştere într-un hotel, iar apoi a fugit fără să plătească

fugari-president-15102020

La un hotel din Băile Felix din Bihor, membrii a patru familii din Maramureş, au lăsat o pagubă considerabilă. Camerele de supraveghere i-au surprins pe turişti în momentul în care plecau pe furiş din hotel, pentru a scăpa de nota de plată de 12.000 de lei, scrie ebihoreanul.ro.

Oamenii nu au plătit factura de cazare şi consumaţia din restaurant și au produs şi pagube însemnate. Nemulţumiţi că angajaţii hotelului le-au cerut să iasă din piscină pentru a o putea goli şi curăţa, aceştia au umplut gura de evacuare a bazinului cu halate şi prosoape. Canalizarea s-a înfundat şi a fost nevoie de intervenţia instalatorilor pentru ca piscina să mai poată fi folosită.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz şi a pornit pe urma lor. În mod normal, duminică era ziua plecării, dar au venit la recepţie şi au cerut prelungirea camerelor până a doua zi, pe motiv că sunt mahmuri şi nu pot să plece, a povestit Dumitru Fechete, directorul complexului hotelier.

Unul dintre turişti a cerut să i se facă o factură pe firmă, pe care a promis că o va plăti a doua zi cu ordin de plată. Duminică seara însă, după ora 22:00, toate cele patru familii au părăsit hotelul, pe uşa de serviciu. Paguba înregistrată de hotelier este de 12.000 de lei. „Pe cale civilă se pot recupera banii, o să facem şi un denunţ penal. Din ce am aflat noi despre ei, nu sunt în cea mai bună relaţie cu legea”, a mai spus directorul complexului hotelier.

Vezi mai jos imagini surprinse de camera de supraveghere, redate de Kanal D:

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
MAE
Atenționare MAE: Timpi mari de așteptare la frontiera cu Bulgaria de Paște și 1 Mai. Sfaturi...
Aeroportul Heathrow din Londra
2024, cel mai aglomerat an din istoria Aeroportului Heathrow. Câți pasageri au trecut prin...
Marele Zid Chinezesc/ Profimedia
Cea mai periculoasă secţiune a Marelui Zid Chinezesc va fi deschisă turiştilor în 2025. Acest...
Drip,On,The,Background,A,Hospital,Corridor,Concept
Şapte turişti, spitalizați după ce au băut cocktailuri într-un hotel din Fiji
Te-ar putea interesa și
Arestați, reținuți, cătușe
Un bărbat este cercetat pentru opt furturi din biserici. Prejudiciul cauzat se ridică la...
Ready,For,A,Summer,Vacation.,Yellow,Suitcase,At,The,Tropical
Sfaturi pentru turişti înainte de a pleca în vacanţă. Măsuri suplimentare pentru un concediu...
Manifestaţie la Barcelona împotriva turismului de masă/ Foto: X
Manifestaţie la Barcelona împotriva turismului de masă. Locuitorii sunt exasperaţi de...
carnavalul de la venetia
Noi reguli în Veneția. Grupurile mari de turiști și difuzoarele au fost interzise
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...