Premierul Viorica Dăncilă a luat cuvântul duminică, la Parlament, în cadrul Consiliului Național PSD. Ea a declarat că nu va ceda și că dacă Liviu Dragnea a avut puterea de a merge mai departe, „în ciuda tuturor loviturilor, și noi trebuie să avem această forță”.
„Nu a fost ușor și vreau să vă mulțumesc pentru susținere mai ales atunci când avalanșa de jigniri s-a pornit asupra mea, v-am simțiti pe toți alături și la bine și la greu. Azi e o zi specială pentru mine și sunt mai sentimentală decât în alte momente. Domnule Dragnea, vă mulțumesc în mod special, au fost zile dificile, cu decizii grele, atacuri murdare, dar mi-am spus mereu că dacă aveți putere să mergeți mai departe în ciuda tuturor loviturilor, și noi trebuie să avem această forță. Vă spun azi cu fermitate că nu voi ceda. Chiar dacă unii nu cred, sunt un om puternic, care știe ce are de făcut”, a declarat Dăncilă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!