„Nu suntem executanți și nu avem nevoie de un to do list din partea Comisiei Europene”, a comentat premierul Viorica Dăncilă, într-un interviu acordat după dezbaterea din Parlamentul de la Strasbourg.
Șefa Executivului de la București a explicat, la Antena 3, că i-a cerut prim-vicepreședintelui Executivului comunitar să trimită întrebări punctuale, pentru că acuzațiile generale nu pot primi răspunsuri. Premierul speră că nu va exista o rezoluție la adresa României.
În ceea ce priveşte Mecanismul de Coperare şi Verificare (MCV), Dăncilă a susţinut că acesta „trebuie să cuprindă date luate din surse oficiale”.
Referindu-se la afirmaţii ale oficialilor europeni conform cărora în România statul de drept face paşi înapoi iar că acest lucru ar putea fi cauzat de schimbarea din funcţia de procuror şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, Viorica Dăncilă a pus sub semnul întrebării activitatea DNA.
"Un om nu este o instituţie şi chiar dacă au fost foarte multe dosare, că la acest aspect a făcut aluzie domnul prim-vicepreşedinte, chiar dacă au fost multe dosare, trebuie să ne uităm cum au fost soluţionate, câte din acestea au avut ca rezultat o condamnare şi câte au fost clasate sau efectiv nu au avut nicun efect”, a afirmat Viorica Dăncilă, conform news.ro.
În context, premierul a spus că „poate” că autorităţile române ar fi trebuit să comunice mai bine cu cele europene.
„Eu cred că nu trebuie să ne uităm numai la partea cantitativă, ci şi la partea calitativă. Poate aici s-a greşit şi poate şi noi am greşit, poate trebuia să avem un dialog mult mai bun cu Comisia Europeană, cu Parlamentul European” a conchis Dăncilă, potrivit news.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!