Viorica Dăncilă a declarat, luni seară, că decizia instanței de a-i condamna la închisoare cu suspendare sau muncă în folosul comunității pe cei care au agresat-o pe femeia jandarm de la protestul din 10 august 2018 nu este corectă.
„Acea jandarmeriță a fost lovită. Eu cred că trebuie să avem o abordare egală și pentru cei care au lovit persoanele, dar și pentru cei care au lovit organele care își făceau datoria. Ca să dai suspendare sau muncă în folosul comunității pentru cineva care a comis aceste lucruri mie nu mi se pare un lucru corect. Eu cred în justiție”, a spus Viorica Dăncilă, la Digi24.
Fostul premier nu înțelege de ce numele ei este legat de acest eveniment pentru că ea era în concediu în acea perioadă.
„Nu are de ce să se lege 10 august de Viorica Dăncilă. Am avut cerere de concediu, nu eram în țară. Eu cred că pentru corectitudine nu trebuie să folosim astfel de evenimente ca mesaje politice”, a subliniat Dăncilă.
Cei șapte agresori ai femeii jandarm de la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei au fost condamnați în decembrie 2019, de magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la închisoare cu suspendare pentru ultraj. Pedepsele dispuse de instanță sunt cuprinse între 1 an și 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. Doi dintre aceștia au fost condamnați și pentru uz de armă fără drept, cei care au furat arma Ștefaniei Nistor.
Bărbații nu mai au voie să participe pentru 5 ani la proteste, la adunări publice sociale, culturale sau sportive.
Instanța a mai dispus ca inculpații să presteze muncă în folosul comunității în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, la Administraţia Cimitirelor sau Crematoriilor Umane sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau la Arhiepiscopia Bucureştilor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!